A studiat arhitectura la Viena ani la rând, dar are morbul fotografiei, al fotografiei ca iubire, de la detaliul semnificativ, până la o poză de noapte, care e parcă doar sunet, dar este şi un mare amator al călătoriilor, acolo unde descoperă forma exactă pentru cuvintele sale, pe care le toarnă in poezie.
Are o memorie extraordinară, pentru că ţine jurnal de peste douăzeci şi cinci de ani, reuşind nu numai să il folosească pentru reţinerea importantelor idei, dar şi ca bază pentru unele dintre eseurile lui. Austriacul Bernhard Widder este totodată scriitor, poet, eseist, traducător. Şi nu scrie numai in limba germană, ci este şi un cunoscător temeinic al latinei, aşa că a invăţat cu uşurinţă spaniola, inţelege italiana si, spre surprinderea cititorilor, imboldit de vizitele tatălui său in România, a inceput să inveţe limba română, sub indrumarea soţului unei diplomate românce.
A devenit totodată iubitor al ţinuturilor româneşti, dar şi al poeziei noastre, căci in biblioteca lui sunt şi Blaga, şi Bacovia, dar şi Mihail Sebastian, toţi in limba germană. Nu vorbim de ajuns despre Bernhard Widder dacă nu spunem şi că este istoric al arhitecturii, el ocupându-se intens, cale de peste un deceniu, de vasta operă a austro-americanului Herbert Bayer, arhitect şi peisagist crescut la şcoala Bauhaus-ului. Un artist despre a cărui operă a şi organizat o expoziţie la Bucureşti, in urmă cu aproape trei ani. Şi nu ştiu dacă am spus totul despre preocupările acestui spirit dornic de a cunoaşte, de a scormoni, de a vedea, curios in cel mai bun sens al cuvântului. Fotografiile lui sunt adesea ca un haiku, fie acesta alb-negru sau color, căci Bernhard ştie adesea să surprindă dacă nu esenţialul, măcar o imagine ce trezeşte sentimente şi naşte idei. Un punct de plecare către meditaţie.
Pe deasupra, are şi generozitatea de a organiza de mai bine de douăzeci de
