Inainte-i ziceau ţigan, acum nu-i zic nici rom. A trecut totodată de la "mă" la "domnule". A dat corectitudinea politică peste Deania, ne-am europenizat, cică, americanizat, tembelizat-rafinat, mda. La ţâţa ipocriziei se stă la rând cu imbrânceli, nu daţi multă, să ajungă la cât mai mulţi.

Marin Ciurar n-avea alternativă decât să ajungă domn, rom n-avea curajul să-i mai spună nimeni, cu averea pe care reuşise să o adune, barând ca şi castorii oportunităţile economiei de piaţă, perseverent şi cu scupulele aruncate la coş. Avea o fabrică de brânzeturi, două hoteluri, case şi apartamente, un parc de maşini.

Indesat, către 40 de ani, când se spăla dimineaţa pe dinţi, Ciurar obişnuia să cânte arii din opere. "Nu-s un tip important?", arăta cu degetul spre oglinda cu rame aurite, ca un personaj de film. "Is…", primea răspunsul din gâtul său. Se ingrijea să ţină incuiată uşa de la baie in timpul toaletei matinale. O dată a dat Mariana peste el şi a inceput să râdă auzindu-i interogaţia. "Sigur că eşti, ursuleţ, eşti important", i-a hohotit ea in nas, aranjându-şi cordonul de la capotul albastru.

S-a căsătorit cu Mariana de vreo 7 ani şi era cu certitudinea betonificată că l-a luat doar pentru bani, ea - fiică de ingineri. O iubea totuşi, era un punct incandescent de sudură lângă ea. Ciurar nu voia să-şi aducă aminte de vremea când invârtea covrigul, ca şofer pe camion, acum umbla doar la costum. Când se aşeza, era atent ca partea din spate a sacoului să-i fie sub şezut, să-i stea ca turnat, fără cute.

Treptat, a inceput să-i displacă să fie contrazis. Şi, fiindcă era om de afaceri, şi-a cumpărat şi-o diplomă universitară. Era primul din neamul său cu o aşa patalama. Mama lui a inceput să plângă când i-a citit de pe bucata colorată de hârtie că este licenţiat in Drept. Când se culca in pat cu Mariana, o dată pe săptămână, ar fi vrut mai des, dar ea n