Prima dată le-am observat pe ele. În sala-amfiteatru cu bănci căptuşite în roşu, pline ochi de mulţime, pălăriile lor albe pluteau deasupra tuturora ca nişte vapoare uriaşe. În viaţa mea nu am văzut o asemenea paradă de pălării: ovoidale, cu perle, cu funde, cu boruri uriaşe sau ca nişte burlane. Şi toate albe, o culoare cu atât mai strălucitoare cu cât rochiile erau mai negre şi mai bine întinse pe pielea întunecată a bătrânelor negrese.
De multă vreme doream să iau parte la una dintre celebrările duminicale ale „bisericilor-negre“ din Statele Unite. Am ajuns în Harlem într-o zi însorită şi lăţită strălucitor peste străzile largi ale New Yorkului. Am rezistat ispitei de a-mi îngropa buzele în puful clătitelor cu sirop de la „I-hop“ şi m-am grăbit către „The Abyssinian Baptist Church“ unde, începând cu ora 11.00, urma să predice faimosul reverend Dr. Calvin O. Butts III. Duminică dimineaţa, Harlemul seamănă cu un iad părăsit de draci, care între timp a înflorit. Printre blocurile de zece etaje din cărămidă roşie decorată cu graffiti se leagănă negrese grăsane, se fugăresc prunci creţi, iar fetele tinere îşi aşteaptă rândul la coafor. Sunt umbre dulci pe trotuar şi vremea e blândă. Şi totuşi e Harlemul, cartierul în care, în urmă cu două decenii, se produceau 7.000 de jafuri anual.
La intrarea în „The Abyssinian Church“, un bărbat îmbrăcat în frac m-a rugat să aştept. A dispărut în spatele uşilor masive cu clanţe elegant argintate. În stânga mea, aşezaţi frumos pe două rânduri, mai mulţi „latinos“ vindeau felurite mărgele, eşarfe, nuci glazurate şi alte minunăţii frumos mirositoare. Din semiîntunericul coridorului bisericesc a răsărit mâna înmănuşată în alb a bărbatului în frac, făcându-mi semn să-l urmez. Am fost condus până la locul meu, păşind pisiceşte, căci celebrarea deja începuse şi Dr. Calvin O. Butts III predica. Un bărbat masiv cu ochelari fini,
