Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemirschi: Primăriile vor primi bani pentru a închide gropile de gunoi

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 25 septembrie 2009 ·

Localităţile care nu şi-au închis depozitele de gunoi neconforme nici acum, la mai mult de două luni de la expirarea termenului-limită, vor primi bani de la Fondul de Mediu pentru a se supune acestei obligaţii, a anunţat ieri ministrul mediului, Nicolae Nemirschi.

Nemirschi a explicat că a adus modificări Legii fondului de mediu pentru a putea sprijini financiar primăriile cu scopul de a accelera operaţiunile de închidere a gropilor de gunoi.

„În pachetul de legi de asumare a răspunderii, pachetul anticriză, am propus o modificare a Legii fondului de mediu astfel încât, imediat ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial, să pot da un ordin de ministru pentru o aplicaţie care înseamnă alocarea de fonduri de la Ministerul Mediului, de la Fondul de Mediu, pentru administraţiile locale care au dificultăţi financiare pentru acţiunea de sistare şi închidere de gropi. Sper să dea un impuls pentru că, în actuala criză economică, multe dintre primării - şi în special cele rurale - nu au bani să facă această acţiune“, a declarat ministrul mediului.

Nicolae Nemirschi a adăugat că ordinul de ministru ar putea fi emis săptămâna viitoare. „Imediat ce se publică în Monitorul Oficial Legea (fondului de mediu - n.r.), eu pot să dau ordinul, mai e un delay de zece zile. Bănuiesc că undeva până la sfârşitul lui septembrie“, a spus oficialul.

Ministrul a subliniat că ajutorul va fi temporar şi va fi precedat de o analiză individuală a situaţiei din fiecare localitate.

„Măsura este temporară. Va exista o analiză: «De ce nu ai făcut-o? Pentru că nu aveam bani să duc gunoiul sau, dacă aş fi luat gunoiul să îl duc la 50 de kilometri, trebuia ca oamenii din comuna mea să plătească taxa de salubritate de zece ori mai mult»“, a explicat Nemirschi.

Primăriile riscă amenzi

Primăriile care nu şi-au închis platformele nu vor scăpa de amendă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția presei maghiare după Belgia - România 2-0: „Toate planurile lor au ajuns la gunoi”

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Presa maghiară a analizat partida , disputată pe RheinEnergieStadion din Koln, în etapa a doua a fazei grupelor de la Euro 2024. Golurile lui Youri Tielemans, din minutul 2 și al lui Kevin De Bruyne (80') au fost decisive. - presa din Ungaria după B

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 5 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 29 minute
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 4 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 5 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 4 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 10 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°