Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăilenilor le este frică să sune la telefonul de urgenţă 112

Publicat in Vocea Brailei, vineri 25 septembrie 2009 ·

* reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din municipiu le-au mărturisit poliţiştilor şi jandarmilor că dacă operatorul de la 112 nu le-ar cere să-şi decline identitatea, cetăţenii ar face reclamaţii mult mai des * administratorii spun că oamenilor le este frică de răzbunarea celor care ar putea afla cine i-a reclamat

Dacă e reclamaţie anonimă, o semnăm şi noi! Este opţiunea multora dintre brăileni, care ar avea multe de criticat în privinţa vecinilor, dar preferă să tacă şi să-şi înghită furia, de teama represaliilor. Această realitate, recunoscută de cei în cauză, a apărut foarte clar într-o întâlnire a autorităţilor locale, Poliţiei şi Jandarmeriei, cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din municipiul Braila, în care, teoretic, ar fi trebuit să se discute despre problemele ce privesc ordinea şi liniştea publică, precum şi siguranţa cetăţenilor.

Dezbaterea a deviat însă rapid de la subiect, adminstratorii şi preşedinţii de asociaţii având cu totul alte probleme de reclamat, decât ordinea şi liniştea publică. Prezenţi la întâlnire, politiştii de proximitate înşişi au recunoscut că oamenii din cartierele ce le sunt arondate le ridică chestiuni dintre cele mai diverse, începând de la numărul mare de maidanezi, care atacă oamenii pe stradă, continuând cu numărul mic al locurilor de parcare din jurul blocurilor şi terminând cu vecinii care fac în casă diverse lucruri ce deranjează ceilalaţi locatari.

Odată dat startul discuţiilor, administratorii au început să-şi spună ofurile, una dintre chestiuni fiind legată de tinerii care se adună fie la scările blocurilor, fie în faţa chioşcurilor non-stop din cartiere şi care fac zgomot pe timpul nopţii. Administratori şi preşedinţi deopotrivă au spus că asemenea situaţii se găsesc în toate cartierele şi că, de cele mai multe ori, locatarii nu au curajul să iasă să le ceară turbulenţilor să plece, de fr

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 31 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 55 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum o ora
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°