A trecut mai bine de un an de la prabusirea Lehman Brothers si de atunci nimic nu a mai fost la fel. Filmul crizei, a carui actiune a inceput in zgarie-norii de pe Wall Street si din City, a devenit in scurt timp o productie mondiala care nu a ocolit nici Romania. Astfel incat domeniile care in vremurile bune erau considerate motorul economiei apar pe listele cu victime ale crizei, iar nivelul de stres al managerilor implicati in furtuna creste ametitor. Pe de alta parte, sunt companii care profita, iar producatorii de medicamente antistres, de vitamine, proprietarii de spa-uri sau organizatorii de cursuri de relaxare transforma stresul intr-o afacere.
"Daca vrei sa schimbi lumea, schimba-te pe tine"
Este motto-ul blogului lui Adrian Stanciu, fostul director Xerox Romania, care in prezent ofera consultanta la nivel de management al culturii organizatiei pentru firma Human Synergistics Romania. Stanciu, care in 2007 si-a vandut participatia pe care o detinea in cadrul Gemini Capital Consult (actualul Kiwi Finance), iar in 2008 a iesit din compania de consultanta si training Ascendis incasand aproximativ 2,5 milioane de euro, a aplicat motto-ul chiar la viata personala. Si a decis ca recesiunea este un moment perfect pentru schimbarea stilului de viata.
Schimbarea a fost cat se poate de radicala - mutarea in Franta. Antreprenorul a achizitionat o proprietate in apropiere de Bordeaux, o casa traditionala, asezata intre vii, pe coama unui deal, intr-un parc de doua hectare. Ceea ce a facut minuni in lupta cu stresul. "Mi-a scazut brusc nivelul de stres. Sigur ca am stresul suplimentar al mutatului, al asigurarii traiului familiei, care e mai dificil de la distanta, al deplasarilor dese, dar comparativ cu stresul pe care mi-l provoca lupta zilnica cu mitocania generalizata, asta e nimic", povesteste Stanciu. In plus, acum se poate bucura de ceea