Dar marea performanţă a lui Leonte Răutu rămîne decimarea culturii româneşti. Paradigma sa a constituit-o faimosul Andrei Alexandrovici Jdanov, inchizitorul vieţii culturale ruse, cel ce iniţiase în anii imediat postbelici adevărate pogromuri intelectuale, începînd prin a-i anatemiza pe Anna Ahmatova şi Mihail Zoşcenko, în discursul său din 1946 consacrat revistelor Zvezda şi Leningrad. O isterie a denunţurilor, o campanie împotriva "comploturilor" au fost deopotrivă aporturile ideologului sovietic şi ale emulului său de pe malurile Dâmboviţei. Sub egida unei strategii leninist-staliniste de distrugere a "vechii culturi" şi de edificare a uneia noi, orientate de "umanismul" comunist, Leonte Răutu şi-a propus a teroriza umanismul tradiţional din România, de facto marea majoritate a intelectualilor de valoare, anihilîndu-i prin mijloace administrative şi poliţieneşti. Nimic nu se petrecea în planul politicii culturale dintre 1945 şi 1965 fără iniţiativele şi intervenţiile sale. De-a dreptul sau prin intermediul unor acoliţi, Cameleonea a pus la stîlpul infamiei personalităţi precum Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Constantin Brâncuşi, P. P. Negulescu, Mircea Florian, Dimitrie Gusti şi numeroşi alţii. În paralel, marele trăgător de sfori a pus la cale distrugerea instituţiilor culturale ale ţării, lichidarea libertăţii în domeniile literaturii, artelor, sociologiei, psihologiei, nu o dată prin măsuri de înlăturare fizică a celor socotiţi adversari, adică a personalităţilor ce refuzau sumisiunea ideologică. În calitate de şef al Direcţiei de propagandă şi cultură dispunea de o putere ce-i îngăduia toate abuzurile. Sub aparenţele unui subaltern care se mulţumeşte a executa ordinele căpeteniei supreme, era "antrenorul intelectual" al lui Gheorghiu-Dej şi, ulterior, în bună măsură al lui Nicolae Ceauşescu. Oare Dej ar fi afla