Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Jaf armat la Trezorierie într-un scenariu simulat

Publicat in Adevarul, vineri 25 septembrie 2009 ·

Scenă de film astăzi în jurul orelor amiezii în faţa Trezoreriei Bistriţa. Jandarmii şi Ambulanţa au exersat în faţa unui public numeros capacitatea de reacţie la un jaf armat cu doi atacatori. Scenariul includea intervenţia trupei de mascaţi a Jandarmeriei după anunţul că doi indivizi cu cagule au pătruns în Trezorerie şi sub ameninţarea armelor jefuiesc instituţia. Intervenţia mascaţilor a presupus mobilizarea agresorilor şi a colegului care păzea maşina cu care au sosit, pe un scenariu cronometrat. În final în poveste a intervenit şi un echipaj de ambulanţă care i-a acordat primul ajutor unui agresor rănit.Exerciţiul s-a desfăşurat sub privirile unui public din care nu au lipsit poliţişti, pompieri şi reprezentanţi ai administraţiei oraşului, pentru că era vorba de al patrulea eveniment din seria simulărilor organizate astăzi de Comandamentul Municipla de Apărare pentru Situaţii de Urgenţă.

Exerciţiul tactic organizat astăzi a început de la ora 8,30 dimineaţa şi a demarat cu o alarmă generală  pentru dezastre în cadrul căreia sirenele s-au auzit în tot oraşul. Printre acţiuni au mai  figurat  stingerea unui incendiu la etajul superior al, Palatului de Justitie, ridicarea unui element de muniţie rămas neexplodat, descarcerarea unor persoane implicate într-un accident de circulaţie şi evacuarea apei într-o inundaţie în zona complexelor de locuinţe din Subcetate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu este audiat acasă de procurori în dosarul Mineriadei din 1990, fiind inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii

Ziare.com acum o ora
Fostul președinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din iunie 1990, iar procurorii îl vor audia acasă miercuri, 1 ianuarie. În timp ce Petre Roman, inculpat în același caz, a mers la Parchetul General, pr

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Percheziţii la Casa de pensii Sibiu. Un funcţionar şi un paznic sunt bănuiţi de fapte de corupţie

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, poliţiştii fac şapte percheziţii domiciliare în Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu, şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Percheziţiile au fost dispuse în legătură

Ce urmează pentru președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, după ce a fost arestat

HotNews acum o ora
Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a fost arestat miercuri, în cadrul unei anchete privind o insurecţie după încercarea sa de a impune legea marțială, iar între interogatorii, liderul suspendat este de aşteptat să fie ţinut într

Bugetul României în 2025: Ce se întâmplă cu pensiile, investițiile și deficitul

Wall-Street.ro acum o ora
Legea bugetului de stat pentru anul 2025 va fi adoptată de guvern până la finalul lunii ianuarie, în așa fel încât în prima săptămână din februarie să fie aprobată de Parlament, precizează prim-ministrul Marcel Ciolacu. Acesta a vorbit, împreună cu

Ciolacu ameninţă cu insolvenţa companiile de stat cu pierderi

Mediafax acum o ora
Ciolacu a anunţat că a avut cu ministrul Finanţelor o analiză a analiză a companiilor de stat şi a arieratelor. „Urmează ca doamna preşedintă a ANAF să ne dea o situaţie detaliată şi nu vă ascund că, după o analiză, în funcţie de unde funcţionează f

O femeie a născut pe trotuar, lângă Spitalul Polizu. Bebelușul a murit. Poliția face cercetări

Adevarul acum 2 ore
O femeie a născut pe trotuar, în apropierea Spitalului Polizu din București, poliția demarând deja o anchetă cu privire la împrejurările în care s-a produs acest eveniment, cu atât mai mult cu cât bebelușul a murit.

Michelle Obama spune că va lipsi de la învestirea lui Donald Trump. Soţul său va fi prezent

Mediafax acum 3 ore
„Fostul preşedinte Barack Obama a confirmat că va participa la cea de-a 60-a ceremonie de inaugurare. Fosta primă-doamnă Michelle Obama nu va participa la următoarea inaugurare”, se arată într-un comunicat al Biroului lui Barack şi Michelle Obama. D

INS: Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută, în primele 11 luni din anul 2024

News.ro acum 4 ore
Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută şi cu 1,6%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele 11 luni din anul 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°