Domnul doctor Ioan Neagu (n. în 1928), care îşi mai adăugă şi pen-name-ul „Asclepios“ (zeu grec, venerat la Epidaur, „altcineva“ faţă de medicul Asclepiade – oponent al doctrinelor hipocratice), (...)
..dar şi-a mai semnat producţiile publicistice cu pseudonime, precum: I. Gunea, Bobiţă, Ion Păţitu’, Freud (!), dr. N. I. Vraciul (sic!), hotărând că se apropie de momentul unui bilanţ, publică (la Editura „Buratino“, Ploieşti) POPASURI ÎN CERCETĂRILE MELE (datată 2007) şi AMĂNDOI (2008), op de 338 de pagini, considerat de dsa „roman“. Tipărite în regie proprie, cu grafică din „colecţia dr. I. Neagu“ şi ajutor familial pentru tehnoredactare , procesare şi corectură, cele două alcătuiri scriitoriceşti sunt trimise, cu amabilitate, redacţiei. Recenzentul are faţă de venerabilul autor o poziţie dintre cele mai dificile: a se exprima critic despre activitatea sa îndelungată şi variată: zece cărţi (versuri, proză, iatroistorie, de „cultură teologică“…), a unsprezecea „în lucru“, peste 1.300 de articole, în general, în ziare de circulaţie limitată („Flacăra Iaşşiţului“, revista „Crucea Roşie“, „Cooperatorul meşteşugar“, „Prahova liberă“, „Pensionarul“, „Vocea Prahovei“ etc.), lucrări cu tentă istoriografică, ori să se mărginească la menţionarea, pe baza declaraţiilor autorului, făcute în primul volum citat, a ceea ce chiar merită. Preferând, în cazul de faţă, cea de-a doua postură, se consemnează iniţiativa dsale de a fi înfiinţat patru muzee – „puncte de început“, la Bărcăneşti (istorie şi etnografie, cu prilejul atestării a 500 de ani de existenţă a acestei comune prahovene) ori un demers similar pentru meşteşugari. De asemenea, dl Asclepios afirmă că deţine 60 de volume cu documente şi articole privind Istoria Medicinii şi Farmaciei, cu peste 20.000 de pagini, „din care am întocmit volumele în manuscris: Pagini din trecutul Medicinii şi Farmaciei prahovene şi Prof