Cu o surpriză plăcută am constatat în această vară că portretul domniţei Zoe Ghika de Alexander Roslin, este pus în valoare la Muzeul Naţional din capitala Suediei. Nu aşa cum crezusem, potrivit unei informaţii de pe Internet, drept simbol al acestui lăcaş de cultură dedicat artelor plastice suedeze şi internaţionale, în evul mediu şi în epoca modernă, ci ca ilustrată - de cumpărat în librăria muzeului - şi ca imagine de pe coperta unei cărţi dedicate autorului portretului, de către Magnus Olausson, muzeograf în cadrul acestui muzeu. Pictorul Alexander Roslin (1718 - 1793), unul dintre clasicii portretisticii din ţara sa, a fost autorul a nenumărate şi foarte reuşite portrete ale contemporanilor săi şi e foarte îmbucurător faptul că din noianul acestora a ieşit la iveală scoborâtoarea Ghikuleştilor, chiar dacă ea apare atât pe eticheta tabloului cât şi în cartea amintită, drept "moldavisk princessa" (prinţesă moldoveană). Cât i se potriveşte Zoiţei Ghika acest epitet - cu valenţe bizare de etnonim - este oarecum discutabil: tatăl ei, Scarlat Ghika, domnise atât în Moldova cât şi în }ara Românească, bunicul ei patern, Grigore al II-lea Ghika. Pe filieră maternă, prin familiile Moruzi şi Ipsilanti, Zoe Ghika îşi avea ascendenţii - ca şi pe filiaţia paternă - din Fanarul Istanbulului, din acel rezervor de domnitori, intelectuali şi neguţători, fără de care România modernă ar fi foarte greu de conceput. De acolo îi venea şi prenumele, de la bunica sa paternă Zoe Ghika, născută Mano, fiica doctorului fanariot Mihail Mano. Din punctul de vedere al ascendenţei, Zoiţa Ghika era mai degrabă grecoaică, ceea ce se vede, poate, în culoarea întunecată a părului. Totuşi epitetul cel mai adecvat, având în vedere istoria familiei Ghika, ar fi fost "prinţesă româncă".

Existenţa acestui portret a fost semnalată de câteva decenii1, dar i s-au consacrat relativ puţine