Aproximativ 10.000 de studenţi nu vor avea locuri de cazare în căminele Universităţii Politehnice din Bucureşti în acest an, a declarat preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Ioan Poenaru. Profitând de acest deficit, numeroşi studenţi încearcă să-şi vândă cât mai profitabil locul în cămin. Cele 26 de cămine din complexul studenţesc Regie plus căminul din Complexul Leu le oferă studenţilor, pentru anul universitar 2009-2010, peste 15.000 de locuri.
Aproximativ 10.000 de studenţi nu vor avea locuri de cazare în căminele Universităţii Politehnice din Bucureşti în acest an, a declarat preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Ioan Poenaru. Profitând de acest deficit, numeroşi studenţi încearcă să-şi vândă cât mai profitabil locul în cămin.
Cele 26 de cămine din complexul studenţesc Regie plus căminul din Complexul Leu le oferă studenţilor, pentru anul universitar 2009-2010, peste 15.000 de locuri.
Cazările la Universitatea Politehnică din Bucureşti au început sâmbătă, pentru toate căminele, urmând a se încheia luni sau marţi.
Zece cazuri rezolvate de „DNA-ul studenţesc”
Preşedintele UNSR a afirmat că voluntari ai organizaţiei pe care o conduce, membri ai „DNA-ului studenţesc” au organizat flagranturi şi au prins, în ultimele două zile, zece studenţi care îşi vindeau locul în cămine cu sume cuprinse între 550 şi 650 euro pentru un loc în cameră.
Potrivit liderului UNSR, acţiunile „DNA-ului studenţesc” vor continua pe tot parcursul cazărilor.
Studenţii care îşi vând locul în cămin şi sunt prinşi nu vor mai avea cazare pe tot parcursul ciclului universitar.
SURSA: Agerpres