În cele trei luni petrecute în Pamir, le spune fostul mare chirurg Mirea tinerilor care umplu sălile la conferinţele lui, am învăţat un lucru important: să respect apa. Maria, fiica medicului, care îl însoţeşte de când acesta a făcut un infarct în timp ce le vorbea altor studenţi despre regulile simple de viaţă ale inuiţilor din nordul Canadei, ştie că tatăl ei n-a călătorit nici în Pamir, nici în rezervaţiile indienilor. Nu avea când.

Toată viaţa Mirea şi-a petrecut-o în sălile de operaţii ale unor spitale judeţene. După ce a împlinit 75 de ani, medicul a decis că vârsta îi dă dreptul să mintă. Aproape toţi cei care ar şti că mint sunt morţi sau duşi cu mintea, a zis chirurgul. Apoi, cine şi-ar pierde timpul ca să dovedească nişte minciuni care nu deranjează pe nimeni? Am însă un motiv serios ca să inventez călătorii şi experienţe de viaţă de care n-am avut parte. Dacă eu, un Mirea oarecare, le spun oamenilor că trebuie să respecte apa, fiindcă apa e viaţă şi fiindcă urmează o criză majoră a apei, nu sunt luat în seamă. Dar dacă spun că învăţăturile despre rolul sacru al apei le-am primit de la nişte călugări tibetani, într-un templu uitat de lume, unde am reuşit să ajung fiindcă mi-am propus să ajung acolo încă din copilărie, atunci sunt ascultat şi tinerilor le rămâne în cap vorba mea.

Bătrânul medic face în fiecare seară câte un lung voiaj imaginar uitându-se la televizor, la programele care prezintă ţări îndepărtate şi locuri inaccesibile celor cu bani puţini. Dar şi cu motivaţii la fel de modeste ca şi mijloacele lor de trai. Îndemnul acesta, privitor la respectul pe care i-l datorăm apei, l-am auzit chiar de la un monah tibetan, spune el. Iar dacă mă găseam în faţa televizorului, înseamnă că el mi se adresa în modul cel mai direct cu putinţă. Un mod de adresare selectat. Dacă omul acela mi-ar fi vorbit despre apă la el, în Pamir, nu i-aş