Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Gărzii Financiare Argeş primea salariu şi de la Penescu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 septembrie 2009 ·

Omul de afaceri Cornel Penescu îi trata pe comisarii Gărzii Financiare ca şi cum ar fi fost angajaţii săi, potrivit mai multor convorbiri telefonice interceptate de SRI.  „Dă-le câte zece: zece la unu, zece altuia... Hai, du-i acolo, stai cu ei oleacă, dă-le câte o revistă, dă-le alea şi gata, da?”, îi transmitea Cornel Penescu administratorului firmelor PIC, Gheorghiţă Pieca. „Musafirii” erau Liviu Nicuşor Mîrţoiu şi Iulian Popescu, comisari superiori în cadrul Gărzii Financiare Argeş, care au descins la firmele lui Penescu.

Acest control trebuia să fie unul inopinat, dar, potrivit interceptărilor telefonice, Cornel Penescu a fost anunţat din timp chiar de Aurel Stoian, şeful Gărzii Financiare Argeş. Chiar şi aşa, fiind anunţată venirea lor, cei doi comisari au constat la societatea Muntenia Aliment mai multe încălcări ale normelor financiar-contabile. „Da’ eu am vorbit clar cu şefu’ şi i-am spus să vină să-mi facă aşa şi să nu fie nimic”, îi explica Penescu lui Iulian Popescu.

De asemenea, nemulţumit că s-au găsit nereguli la societatea Muntenia Aliment, Ilie Penescu l-a sunat pe fratele său, Cornel Penescu: „Vrea să ne dea şi un pic de amendă. Le dau ceva?”. „Le-am dat eu câte 10 milioane, nu ţi-a spus Gheorghiţă?!”, a spus Cornel Penescu.

Stoian, mituit cu 47.000 de euro

Procurorii susţin că doar în cazul firmei PIC, Garda Financiară a acoperit o evaziune fiscală care a adus un prejudiciu de 1.000.000 de euro bugetului stat. În schimb, firmele lui Penescu primeau doar contravenţii. Şeful Gărzii, Aurel Stoian, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a primit 47.000 de lei şpagă de la Penescu. „Practic, Aurel Stoian era ca şi angajat al lui Cornel Penescu, motiv pentru care acesta îi plătea lunar suma de 2.000 de lei, în vederea protejării intereselor nelegale”, susţin procurorii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 59 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 3 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°