Mă număr printre cei care la ultimele alegeri prezidenţiale am votat pentru actualul şef al statului. Dintr-un motiv serios. Mi-a displăcut profund aroganţa contracandidatului său. Atât cea afişată constant la televizor, ca premier călare pe situaţie. Dar şi ca lider insensibil la priorităţile celor care purtau uniforma militară. Nu pentru paradă, la trecerea pe sub Arcul de Triumf. Ci ţinuta prăfuită, din teatrele de operaţii. Locuri prin care ultimul şef de guvern, de provenienţă social-democrată, a trecut pentru a vizita trupele române, dislocate în diferite baze aliate. Periplul său a început cu un popas pe aeroportul din capitala Kuweitului. Acolo, Adrian Năstase a fost aşteptat de ministrul român al Apărării. Care i-a şi prezentat militarii aliniaţi în faţa scării avionului, în frunte cu şeful Statului Major General. Soare, zâmbete, strângeri de mână, schimburi de cuvinte. La un moment dat, premierul s-a oprit în faţa aghiotantului ministrului, cu care a şi avut un schimb de cuvinte. A fost clipa când alţi ofiţeri, aflaţi acolo de luni bune în misiune, au simţit un gust amar. Ei nu beneficiaseră decât de o simplă privire. Şi aceea în fugă, ca pentru nişte fiinţe insignifiante, prezente ocazional acolo. Nu oameni cu dor de casă, cu frământări şi întrebări, cu dificultăţi pe care, din decenţă, nu le-au destăinuit celor veniţi să îi vadă în acţiune. Unul dintre ei şi-a amintit de acea zi, cu năduf, chiar în dimineaţa când presa de la Bucureşti comenta pe prima pagină declaraţia curajoasă a generalului Mihail Popescu, care cerea bani pentru armată, în condiţiile unui buget de supravieţuire pentru apărarea naţională. Ce reacţie a avut premierul? L-a chemat la Palatul Victoria pe rebel. Tare l-ar fi tentat să îl treacă în rezervă! De ce nu a făcut-o? Afirmaţia şefului Statului Major General nu numai că era adevărată, dar exprima şi starea de spirit a profesioniştilor