Băutorii ocazionali, dar mai ales cei „profesionişti” nu pot renunţa la un pahar sau mai multe, cu vin, chiar dacă prin portofel bate vântul recesiunii Deşi au mereu muşterii de toate vârstele, negustorii de vin „vărsat” - preferatul gălăţenilor, datorită preţului mai mic- se plâng totuşi de faptul că, din cauza culesului viilor, vinul lor nu mai are aceeaşi căutare. La cele două vinării din Piaţa Centrală, consumatorii gălăţeni pot degusta mai multe sortimente de vin vrac, precum Fetească Regală, sec şi demisec, roşu-Merlot, sec şi demisec. Preţurile diferă, desigur, în funcţie de calitatea vinului. Spre exemplu, cel mai ieftin costă patru lei litrul la vrac şi poate ajunge la nouă lei în cazul celui îmbuteliat.
Pentru a ne convinge dacă se mai recurge la „Secretul lui Bachus” (cititorii ceva mai vârstnici îşi vor aminti despre acest film) am stat de vorbă şi cu câţiva băutori pe care i-am surprins în timp ce se delectau cu vin de la Crama Panciu.
„ Am cumpărat patru litri de vin pentru acasă şi beau şi un pahar de vin aici, de probă. Nu e precum cel făcut la ţară, dar îmi place. Îl beau în special cu sifon”, ne-a mărturisit cu sinceritate Ion Nica.
O situaţie similară am întâlnit şi la Crama Viovin Odobeşti. „Am cumpărat cinci litri de Muscat de Ottonel. După fiecare masă , beau câte un pahar de vin ” , ne-a spus Victor Sârbu, pensionar.
Cu toate acestea, am aflat că, la vremea culesului, vinul vrac din pieţele gălăţene numai are aşa multă căutare. Cel puţin aşa susţin unii negustori. „ În perioada aceasta, vânzările merg mai slăbuţ. Am vândut în cantităţi mari pentru nunţi, dar acum a început culesul la ţară şi asta ne-a afectat şi pe noi” , ne-a spus vânzătoarea, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.
Vinul care te bagă în spital
Versiunea populară a “Secretu