COŞMELII BĂTRĂNICIOASE ŞI PONOSITE SAU FERMECĂTOARE CASE DE LA 1800 Orice ochi lipsit de prejudecăţi poate să mai vadă încă "arhitectura urbană autentică", cum o numea Constantin Joja, şi legătura ei firească cu arhitectura ţărănească, a cărei dezvoltare era pe câteva dintre străduţele vechi şi întortochiate ale Bucureştiului.
De vreo două secole ne vrem occidentali, ceea ce nu înseamnă că până la jumătatea secolului al XIX-lea "nu am avut oraşe, că nu am avut arhitectură urbană sau un urbanism propriu nouă", scria arhitectul Constantin Joja. În 1820, Ignati Iasovenko, un călător rus, afirma că Bucureştiul avea 80.000 de locuitori, 16.000 de case, 26 de mănăstiri din piatră, 72 de biserici de diverse mărimi, şapte hanuri mari şi 28 mici, patru spitale, patru băi greceşti, patru tipografii, şi un teatru. Cum arătau casele pe atunci? Cum locuiau bucureştenii începutului de secol al XIX-lea? S-au păstrat câteva exemple care ilustrează Bucureştiul la 1800, printre ele amintim: metocul mănăstirii Pasărea din Strada Popa Rusu numărul 21, casa de târgoveţ din Calea Şerban Vodă 33, hanul lui Manuc, casa din Strada Orzari numărul 63 sau din Strada Dobrogeanu Gherea numărul 45.
Sunt unii oameni care impresionează de la prima vedere şi nu îi mai poţi uita, aşa este şi în arhitectură. Dintre sutele de mii de construcţii din Bucureşti, bisericuţa lui Bucur sau casa din Calea Şerban Vodă numărul 33, construcţii scunde, şubrede, tipice oraşului de secol al XVIII-lea vrăjesc prin simplitatea lor. Le admirăm la Muzeul Satului, dar în oraş le demolăm. Cine ar vrea să locuiască în ele?
Frumuseţea unui oraş nu constă în multitudinea de servicii oferite, rezolvarea problemelor de trafic sau în numărul mare de hoteluri de cinci stele. Tocmai ungherele originale reprezintă un oraş, îl individualizează. Să investim în clădiri de birouri şi borduri, da
