Şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre G20, reuniţi vineri la Pittsburgh, au anunţat că se vor întâlni de două ori în 2010, în Canada şi în Coreea de Sud, şi o dată în 2011, în Franţa. Următorul summit va avea loc în iunie 2010 în Canada, iar cel de-al doilea în noiembrie în Coreea de Sud.
Reprezentanţii statelor membre G20 au declarat că în 2011 se vor întâlni în Franţa, de altfel ei speră ca în ceilalţi ani să se reunească o singură dată pe an.
G20 s-a reunit de numai puţin de trei ori în mai puţin de un an, criza economică şi financiară crescându-i importanţa în comparaţie cu G8, din care nu fac parte economiile emergente, precum China, Brazilia, India.
Primul summit al G20 a avut loc în noiembrie 2008 la Washington, al doilea la Londra, în aprilie a.c., iar al treilea s-a derulat joi şi vineri la Pittsburgh. G20, înfiinţat în 1999, reunea iniţial miniştrii de finanţe şi guvernatorii de bănci centrale din primele 20 de economii ale planetei, notează Agerpres.