Primarul capitalei ucrainene a blocat un proiect de construire a unui hotel,pe locul unde naziştii au masacrat aproape 34.000 de evrei în 1941, chiar lângă un monument dedicat acestei tragedii, scrie astăzi presa ucraineană citată de AFP. Proiectul, care urma să fie construit într-o suburbie a Kievului, a fost validitat de municipalitate împreună cu alte construcţii de hoteluri, înainte de Campionatul European de Fotbal din 2012, care va fi organizat în Polonia şi Ucraina.
Planul a provocat indignare în rândul asociaţiilor de evrei, care au acuzat Ucraina că pătează memoria victimelor ocupaţiei naziste.
Primarul Kievului, Leonid Cernoveţki, şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca proiectul, "în special complexul hotelier ce urma să fie ridicat pe strada Melnikova, la numerele 52-54", adică exact lângă monument, potrivit ziarului local Hreşceatik.
Potrivit Interfax Ucraina, membrii Consiliului Local au aprobat proiectul fără să îşi dea seama unde este amplasat
Monumentul de la Babi Yar este dedicat celor aproximativ 34.000 de evrei împuşcaţi de nazişti şi de colaboratorii ucraineni, în 29 şi 30 septembrie 1941, şi a fost construit în 1991.
În total, istoricii cred că până la 60.000 de alte persoane (evrei, romi, opozanţi, prizonieri de război sovietici) au fost ucişi la Babi Yar până în 1943.