A împlinit 100 de ani. Nimeni din jurul ei nu-şi aminteşte, însă, s-o fi văzut pe Maria Gheorghiu exagerând. Bărbatul a iubit-o mult. Nici n-ar fi putut altfel: era frumoasă, cuminte şi o femeie cu suflet, spun vecinii care vin s-o felicite de ziua ei.

Pe marginea patului, femeia de o vârstă cu veacul stă liniştită, zâmbindu-şi cumva sieşi. Pare că ascultă la vorbele celor din jur, însă sunetul şi-a pierdut de la o vreme intensitatea şi importanţa. Ar povesti despre grădina cu flori, despre lucrul ei făcut cu igliţa, ore întrezi, zile, ani. Chiar şi când pleca în concediu, îşi lua croşeta cu ea. Ar povesti despre munca şi casa care i-au fost dragi, despre soţul pe care l-a pierdut cu aproape 50 de ani în urmă, despre copilul dispărut la 18 ani, însă poveştile nu-şi mai găsesc locul acum. S-au pierdut în timp. Maria îşi lasă capul în jos, continuând să zâmbească. Îi e drag că are musafiri. Băiatul de la Bucureşti, Florin, cel la care merge în ultimele ierni, sora mai mică, Anastasia, vecinii dragi, primarul Craiovei s-au strâns în jurul mesei să ciocnească un pahar de şampanie în cinstea ei. Se bucură şi încântarea i se citeşte pe faţă. Parcă s-ar aşeza însă pe un scaun. Pe la Dobridor, satul în care s-a născut, în 1909, n-a mai ajuns de ceva vreme. L-a dat pe iernile calde din apartamentul din Bucureşti, deşi îi lipsesc uneori vorba blândă a surorilor, vocile cunoscute ale vecinilor, căsuţa din margine de drum pe care a construit-o cu bărbatul ei. Prinde farfuria cu bucata mare de tort, înfăşurată în frişcă, şi rosteşte zâmbind mereu: „E greu, mamă, e greu...“. A împlinit 100 de ani. Nimeni din jurul ei nu-şi aminteşte, însă, s-o fi văzut pe Maria Gheorghiu exagerând. Bărbatul a iubit-o mult. Nici n-ar fi putut altfel: era frumoasă, cuminte şi o femeie cu suflet, spun vecinii care vin s-o felicite de ziua ei.

Pe marginea patului, femeia de o vârstă cu vea