Albert Montanes n-a lipsit de la Bucureşti din 2001 încoace. Anul acesta îi merge bine, spaniolul calificîndu-se fără probleme în semifinale
Dacă Albert ar lipsi de pe tabloul BCR Open, s-ar face gaură în cer. Ar însemna că doar o accidentare sau vreun eveniment neprevăzut l-ar fi împiedicat să vină. Micuţul iberic (1,75 metri) e un obişnuit al turneului, în care a avansat în 2001 pînă în finală. De ce vine aici tot timpul va lămuri chiar el. Ieri, după un 6-1, 6-1 sec, şi-a obţinut locul în semifinale şi e la un pas de a-şi repeta performanţa de vîrf.
- Albert, mulţumit după acest meci? Te aşteptai să fie mai greu?
- Da, sînt mulţumit. Credeam că va fi un pic mai complicat, cu atît mai mult cu cît Fabio mă bătuse anul trecut în Brazilia, la Costa do Sauipe, dar asta nu înseamnă că acum a fost uşor. Scorul poate sugera asta, însă n-a fost aşa! Am jucat bine şi, pînă la urmă, asta contează pentru mine, să mă simt comod, motivat.
- Eşti la a noua participare consecutivă la Bucureşti. De unde atîta fidelitate?
- (rîde) Păi, e ultimul turneu din an care se dispută pe zgură şi noi, obişnuiţii suprafeţei, nu putem să-l ratăm.
- Îţi şi place însă aici, te simţi OK.
- Da, turneul se schimbă în bine în fiecare an.
- În 2001 ai jucat finala. Ce amintiri ai de atunci?
- Era prima dată cînd venisem la Bucureşti, era şi prima mea finală. Am jucat cu El Aynaoui şi am pierdut, dar păstrez o amintire frumoasă, una dintre cele mai frumoase din cariera mea.
- După aceea, ai mai disputat alte trei finale, apoi ai reuşit primul titlu. Te-ai simţit eliberat?
- Am ratat la Valencia, Acapulco şi Casablanca, dar am cîştigat la Amersfoort şi anul acesta la Estoril. Am simţit că mi se ia o presiune de pe umeri. Cînd ai un titlu sau mai multe în vitrină joci cu mai multă încredere, parcă ai o altă
