Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVENTURA continuă

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 26 septembrie 2009 · ·

Santiago Ventura, jucător venit din calificări, l-a depăşit pe conaţionalul Ruben Ramirez Hidalgo şi a ajuns în penultimul act al BCR Open

Ventura şi Hidalgo se cunosc foarte bine. Spaniolii au şi evoluat împreună la dublu, unde au pierdut la perechea Pavel/Trifu. Orice era posibil înaintea "sfertului" de ieri dintre cei doi. Iar primul set a confirmat acest lucru. 6 din cele 8 game-uri au venit în urma unor break-uri. Hidalgo nu şi-a cîştigat nici măcar o dată serviciul, Ventura a făcut-o cu greu în două rînduri! 6-2 Santiago!

Parcă cineva i-a mustrat pe cei doi în pauza dintre seturi pentru că în actul secund ambii au servit mai bine. Doar că mobilitatea lui Ventura şi scurtele sale aproape perfecte au făcut diferenţa. Hidalgo şi-a pierdut o singură dată serviciul, dar a fost suficient să-i ofere meciul adversarului. Iar Ventura speră să-i calce pe urme compatriotului Juan Balcells, care a învins în 2000 după ce venise din calificări.

DESPRE EL

- împreună cu adversarul de astăzi, Albert Montanes, are o finală şi un titlu la dublu în 2008, la Costa do Sauipe, respectiv la Casablanca, ambele turnee pe zgură

- la fel ca Montanes, este fan Barcelona

- trupa preferată: Nirvana

- filmul favorit: Pearl Harbor

- cel mai bun rezultat la un turneu de Grand Slam: turul II la Australian Open (2005)

112 este locul pe care îl ocupă Ventura în clasamentul ATP. Cel mai sus a fost pe 65, în martie 2008

1 este numărul turneelor ATP cîştigate de Ventura, în 2004, la Casablanca

Santiago Ventura, jucător venit din calificări, l-a depăşit pe conaţionalul Ruben Ramirez Hidalgo şi a ajuns în penultimul act al BCR Open

Ventura şi Hidalgo se cunosc foarte bine. Spaniolii au şi evoluat împreună la dublu, unde au pierdut la perechea Pavel/Trifu. Orice era posibil înaintea "sfertului" de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 23 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 53 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 8 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°