Pe o hartă a cazurilor de îmbolnăvire, moldovenii, ardelenii, bănăţenii şi transilvănenii şi-au împărţit „frăţeşte” afecţiunile. Sursa: Arhiva EvZ
Cea mai recentă statistică medicală realizată de Centrul de Calcul al Ministerului Sănătăţii în cele opt regiuni ale ţării, clasifică centrul României ca fiind cea mai densă regiune în numărul de îmbolnăviri pe anul 2008, iar Bucureştiul - undeva la coada clasamentului.
Astfel, numărătoarea bolnavilor raportată la mia de locuitori arată că scorul bolilor infecţioase a înregistrat maximumul în centrul ţării, cu 41,68%, şi un minim în Capitală - 19,56%.
Medicii susţin că preponderenţa maladiilor infecţioase şi parazitare din regiunea centrală este o consecinţă a poluării industriale pe care o fac uzinele ce prelucrează substanţe chimice în această zonă.
Toxicitatea reprezintă un motiv şi în cazurile de tumori canceroase notificate în nord vestul ţării, unde, de altfel, s-a semnalat şi procentul maxim de îmbolnăviri, 2,65 la mia de locuitori şi un minim de 1,35 la mie înregistrat tot în Capitală.
Din cauza alcoolului, moldovenii suferă de stomac
Românii din nord-estul ţării au avut cele mai multe cazuri de infecţii ale sângelui, 11,64 procente reprezintă valoarea cea mai mare, iar cea mai mică, din nou, se înregistrează în Bucureşti, adică 3,68 de procente.
Şi de bolilor endocrine le-au căzut victimă majoritatea locuitorilor din zona de nord est, adică 36,96% dintre moldoveni. Aceleaşi regiuni reprezintă şi intervalul extremelor în cazul bolilor aparatului digestiv, adică în nord-est un maxim de 104,70%, iar în Bucureşti, un minim de 36,59%.
Bolile aparatului digestiv şi bolile endocrine şi de nutriţie îşi explică incidenţa în zona Moldovei prin meniul foarte gras caracteristic, dar şi din cauza consumului de alcoolul, sp