Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţia conceptelor

Publicat in Adevarul, duminică 27 septembrie 2009 ·

Modelele prezentate la Salonul de la Frankfurt propun în mare parte soluţii care vor schimba lumea automobilului. De la propulsia bazată pe clasicele motoare cu ardere internă la cea hibridă sau exclusiv electrică până la ideile inovatoare ce reamenajează habitaclul, revoluţia pe patru roţi se apropie rapid. La Internationale Automobil-Ausstellung (IAA), producătorii europeni s-au întrecut în prezentarea unor concepte adaptate noii ere a propulsiilor hibride. 

Citroën REVOLTE

Citroën a ieşit în lumina reflectoarelor de la IAA cu un concept ce reînvie mitul popularului 2CV. Proiectată în 1935, „maşina foarte mică” („Tres Petite Voiture” – TPV) era destinată fermierilor şi familiilor cu venituri mici şi răspundea sintagmei „patru roţi sub o umbrelă”. Acum, Citroën revine cu proiectul REVOLTe. Prin design şi dimensiuni (3,68 metri în lungime, 1,73 metri în lăţime şi 1,35 metri în înălţime), vehiculul iese din codurile austere şi stricte ale luxului tradiţional. Fie că este vorba de pasajele roţilor bine marcate, de capota curbată sau de desenul lateralelor care completează rotunjimea pavilionului, REVOLTe se inspiră din alura legendarului 2CV, dar dezvăluie contururi puternice ce denotă hotărârea de a reuşi. REVOLTe este propulsat de un sistem hibrid format dintr-un motor termic clasic, de mică cilindree, şi de un motor electric - alimentat de bateriile disimulate sub bancheta spate.

Uşile cu deschidere antagonică facilitează accesul la bord, în interior dezvăluindu-se un spaţiu multicolor, subliniat de detaliile din piele neagră, catifea roşu-carmin şi inserţii metalice strălucitoare. ­REVOLTe inovează, prezentând un habitaclu cu trei locuri, conceput în stilul „lounge”, ce oferă volume apropiate de cele ale mobilierului de interior. Spaţiul dedicat pasagerilor este compus dintr-o meridiană cu linii fluide care învăluie parte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 7 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 12 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 7 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 11 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°