Doctorul Gilles Dolivet, chirurg ORL la Centrul Anticancer Alexis Vautrin din Nancy (Franţa), comentează, în premieră, într-un amplu articol publicat recent în revista ParisMatch, avantajele chirurgiei robotice în cancerul limbii.
Robotul botezat Da Vinci este instalat lângă pacient. El este format dintr-o consolă cu trei braţe articulate, dintre care unul este prevăzut cu două camere miniaturale şi două instrumente de dimensiuni de aproximativ 5 milimetri. Operaţia se derulează în două etape. În prima, cele două camere sunt plasate în cavitatea bucală a pacientului, permiţând chirurgului să aibă o imagine tridimensională a câmpului operator. Apoi, sunt puse în acţiune celelalte două braţe ale robotului, dintre care unul are o pensă foarte fină, iar celălalt o mică croşetă.
În cea de-a doua fază a operaţiei, chirurgul controlează cu ajutorul unor manete mişcările braţelor articulate. Croşeta disecă tumoarea cu maximă protecţie. Faptul că există o imagine completă a câmpului operator oferă medicului posibilitatea de a explora şi alte zone ale cavităţii bucale, cu acces dificil pentru chirurgia convenţională. Ceea ce permite chirurgului ca, în timpul operaţiei, să intervină şi asupra altor leziuni descoperite cu ajutorul acestei tehnici medicale.
Primele rezultate ale chirurgiei robotice în cancerul limbii sunt superioare, dacă sunt comprate cu cele obţinute prin chirurgia clasică. Astfel, cu ajutorul robotului chirurg reuşim pentru pacient o reducere considerabilă a duratei de spitalizare, deoarece, durerile fiind mai puţin intense, i se va aministra o cantitate mai mică de produse morfinice. Perioada de recuperare se scurtează, iar radioterapia poate fi începută mai repede. Totuşi, sunt şi contraindicaţii: anumite forme ale cavităţii bucale nu permit introducerea acestor instrumente.
Doctorul Gilles Dolivet co