Într-un interviu exclusiv acordat "Evenimentului Zilei", actorul Mitică Popescu povesteşte despre relaţia lui de dragoste cu Leopoldina Bălănuţă, cea care i-a fost alături 25 de ani. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
1 /.
Unul dintre cei mai charismatici artişti români, Mitică Popescu navighează printre propriile amintiri cu dezinvoltură şi melancolie, recunoscând la final că lumea românească de astăzi îi este mai degrabă străină.
EVZ: Mai există poveşti de dragoste ca aceea pe care aţi trăit-o alături de Leopoldina Bălănuţă?
Mitică Popescu: A fost povestea mea. Am rămas singur. Rudele m-au părăsit, pe rând, m-au părăsit părinţii, socrii, soţia. Şi eu sunt pe ultima sută de metri... Cei cu care colaboram în această viaţă au zis că e mai bine să plece.
Aţi fost 25 de ani împreună...
Acum, pe 15 octombrie, se împlinesc 11 ani de când Poldi s-a dus. Au trecut ca o zi. Chiar în ultima seară petrecută împreună, ea mi-a zis: „Te iubesc atât de mult, încât aş vrea să pleci tu înaintea mea”. Pare, iniţial, că e vorba despre o doză de egoism, dar nu e deloc aşa. E foarte greu când rămâi singur. După ce a murit Poldi, am aruncat toate cronicile, toate fotografiile, pentru că nimeni nu a mai fost interesat de cine a fost Leopoldina Bălănuţă. Când merg la Bellu, zic: „Măi, ce trupă e dincolo!”.
Ca să fii iubit, trebuie să iubeşti
Cum v-aţi cunoscut?
Totul a fost foarte rapid. Eu m-am căsătorit foarte târziu. Am stat înainte, la Piatra-Neamţ, destul de mult, vreo şase ani. Am fost chemat în Bucureşti, am intrat în distribuţia spectacolelor „După cădere”, „Stâlpii societăţii”. Am intrat apoi în rolul logodnicului personajului interpretat de Poldi, în „Matca”, în regia lui Dinu Cernescu. Era în 1974. Atunci ne-am cunoscut mai bine.
Cum se pregătea Leopoldina Bălănuţă pentru un rol?
