Cam în perioada în care aterizasem la Jurnalul Naţional eram destul de pasionat de făcut agaţamente pe net. După timpul petrecut la redacţie, cineva ar fi putut deduce că sunt dedicat profesiei până peste urechi.
De fapt, nu aveam încă branşament la lumea virtuală acasă şi îmi petreceam ore în şir dându-mă interesant în faţa unor potenţiale victime. Îmi plăcea să văd cum pot să „fac din vorbe scrise" diverse femei, mă reconforta psihic să constat că am o mare putere de convingere.
PANSELUŢA NEAGRĂ
Eram aşa de prins de activitatea asta, încât începuse să mi se pară mai important să ameţesc prin scris doamna decât finalitatea, adică să mă văd cu ea şi să tratez amor. De multe ori eram aşa de epuizat după ce îmbibam tastatura cu vrăjeală, că amânam, după obţinerea preţiosului număr de telefon, întâlnirea faţă în faţă pentru o dată incertă.
Într-o seară de miercuri, când aveam de terminat un reportaj despre un cimitir, fiind în pană de inspiraţie, am intrat pe un site de întâlniri. După mai multe încercări eşuate am reuşit să mă bag în seamă cu o doamnă. Cum se proceda, după jumătate de oră de trăncănit în locul iniţial, am trecut pe messenger, unde ea avea ID-ul Panseluţa68. Peste alte 20 de minute, deja îmi dăduse numărul de telefon. Am vorbit şi am hotărât să ne vedem în proximitatea Casei Scânteii, undeva în Băneasa, unde domicilia distinsa gazelă. Mi-a spus cum arată şi cum o să fie îmbrăcată, ca să o pot recunoaşte.
La locul stabilit, am dat peste o brunetă arătoasă, ceva mai mare ca vârstă decât mine, echipată cu un mini negru şi o bluză la fel, care îi punea în valoare sânii destul de mari. M-am prezentat, dar când şi-a spus şi ea numele tocmai trecea o Salvare cu sirenă şi n-am înţeles absolut nimic. Am mers voioşi la pizzeria din apropiere. Când ajusesem la a treia bere, deja îmi povestise toată via