Ieşenii au cîştigat fără probleme în faţa elevilor lui Florin Marin
Impulsionaţi de cele trei victorii consecutive, două în campionat şi una în Cupă, fanii Politehnicii au urcat aseară în Copou cu gîndul la un nou succes al favoriţilor, mai ales că întîlneau un adversar în suferinţă.
Chiar dacă n-au jucat grozav în repriza întîi, incomodate de voluntarismul nemţenilor, gazdele şi-au confirmat totuşi superioritatea şi au intrat cu 1-0 la pauză. Miclea (12) a concretizat singura încercare cadrată din primul act, mulţumită însă gafei uriaşe a portarului Roheţki, care a scăpat printre mîini centrarea lui Vali Negru.
Puştii reinstalatului demis "Flocea" au încercat mai mult după pauză, dar maturitatea ieşenilor şi eliminarea lui Bădescu (60) le-au retezat elanul. Slovenul Bersnjak a închis derby-ul Moldovei cu un gol spectaculos în prelungiri: 2-0 şi Poli aşteaptă optimistă vizitele Stelei şi a lui Dinamo.
Ştirile meciului
» ATACANTUL Ibraim Balde s-a accidentat la antrenamentul de vineri şi a ratat meciul de ieri. În locul său, Petre Grigoraş l-a inclus în lot pe Ionuţ Bîlbă.
» PENTRU prima dată de la începutul campionatului, Poli Iaşi a folosit aseară numai fotbalişti români în echipa de start. Rezerve au fost trei străini.
Ieşenii au cîştigat fără probleme în faţa elevilor lui Florin Marin
Impulsionaţi de cele trei victorii consecutive, două în campionat şi una în Cupă, fanii Politehnicii au urcat aseară în Copou cu gîndul la un nou succes al favoriţilor, mai ales că întîlneau un adversar în suferinţă.
Chiar dacă n-au jucat grozav în repriza întîi, incomodate de voluntarismul nemţenilor, gazdele şi-au confirmat totuşi superioritatea şi au intrat cu 1-0 la pauză. Miclea (12) a concretizat singura încercare cadrată din primul act, mulţumită însă gafei uriaşe a por