Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mungiu, filmele şi ieşenii: Aventuri în culisele festivalului

Publicat in Jurnalul, duminică 27 septembrie 2009 ·

"Aventuri" în culisele primului festivalul internaţional de film de la Iaşi. Da!, a început de câteva zile cea dintâi ediţie a unui festival internaţional de film găzduit de capitala Moldovei. Prima în istoria de sute şi mii de ani a ţinutului care l-a dat pe Ştefan cel Mare. Dar şi pe Cristian Mungiu. Un regal al filmelor de calitate, o simfonie a imaginii, cu destule pete de culoare. Şi incidente. Plăcute şi neplăcute.

Cum era de aşteptat, prima zi s-a învârtit în jurul vedetei incontestabile Cristian Mungiu, care a participat alături de echipa sa, invitaţi speciali, prieteni şi chiar cunoscuţi din Iaşi, la premiera moldoveană a ultimului său film "Aventuri în epoca de aur". În oraşul natal, al copilăriei şi începutului maturităţii. A recunoscut că anii de comunism prinşi la Iaşi au rămas impregnaţi din plin în memoria cineastului. Locul unde îşi are familia, colegii de şcoală şi o parte a cunoscuţilor, printre care şi prieteni. Pelicula sa a fost primită cu entuziasm, dar nu au lipsit incidentele legate de această premieră.

PROBLEME CU LUMINILE

Mai întâi, ele au început la conferinţa de presă convocată de organizatori la Primăria Iaşi, unul dintre partenerii realizării evenimentului. Mungiu a sosit jovial, la timp, parcă cu un fel de curiozitate vizavi de lumea de aici. A vorbit cu prietenii, a dialogat cu reporterii pedanţi, care, de pildă, i-au reproşat că a filmat copiii scriind cu pixuri şi nu cu stilouri Pelikan. Vizibil surprins, însă cu blândeţe, şi-a asumat aşa-zisa "greşeală". A început însă să pâlpâie lumina, iar acesta a replicat.

"Simt spiritului fostului primar Constantin Simirad aici", a spus Mungiu când a văzut că problema cu lumina s-a repetat pe toată durata conferinţei de presă. Câştigătorul marelui premiu de la Cannes s-a arătat încântat să revadă Iaşiul. În timpul întâlnirii cu ziariştii a văzut o fotografie veche a unu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 34 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 13 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 47 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 20 minute
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Biden graţiază 39 de condamnaţi şi comută 1.500 de pedepse

News.ro acum 22 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden anunţă joi că a acordat 39 de graţieri şi că a comutat pedepsele a aproape 1.500 de persoane, relatează AFP. ”Graţiez 39 de persoane care au dat dovadă de o reabilitare reuşită”, a anunţat într-un comunic

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum 29 minute
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°