Oricât de patrioţi, ortodocşi, evlavioşi şi puritani am fi, rămânem totuşi oameni. Cu pofte, slăbiciuni şi cu păcate. Iar cea mai veche meserie din lume nu s-a inventat în România odată cu maştera satului şi nu s-a terminat cu reeducarea în producţie a madamelor de la Crucea de piatră. Numai că, odată cu scopirea ideologică, comunismul a mai lăsat un rău: propagarea necontrolată a bolilor cu transmitere sexuală. Din Constanţa până-n Arad şi din Suceava până la Focşani, tiristele de centură împart cu dărnicie clamidioze, sifilis, gonoree şi HIV. În stabilimente mascate în moteluri răsărite ca ciupercile pe marginea şoselelor, continuă zi de zi faza pe ţară a ştafetei de sex neprotejat. Şi, uite aşa, iubăreţi nevoie mare, am luat aurul în Europa la numărul de copii născuţi de-a gata cu sifilis şi gonoree.
Moral sau nu, un cadru legal care să permită controlul medical al prostituţiei este necesar şi urgent. Neglijarea acestui fenomen care subminează sănătatea publică nu face decât să amplifice dimensiunile răului. Iar costurile pe care în final le vom plăti direct sau indirect cu toţii vor creşte şi se vor întinde pe o perioadă din ce în ce mai mare de timp.
Nimeni nu este atât de naiv încât să creadă că intrarea în legalitate va scoate dintr-odată la lumină o afacere cu atât de multe interese şi ramificaţii. Dar conceperea inteligentă a unor reglementări care să ofere drepturi, îndatoriri stricte, dar şi venituri garantate în branşă ar asana, măcar şi în parte, zona de penumbră a societăţii româneşti. Individual sau în grup organizat, pe marginea drumului sau în camere de lux, sporadic sau pe bandă rulantă, comerţul cu sex nu va dispărea.
Şi atunci te întrebi, a cui e prostituţia: a celor care susţin legalizarea ei sau a celor care se fac că n-o văd?
