Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colesterolul crescut, risc de Alzheimer

Publicat in Adevarul, duminică 27 septembrie 2009 ·

Chiar şi o creştere moderată peste limitele normale a colesterolului din sânge măreşte riscul apariţiei maladiei Alzheimer. Este concluzia unui studiu desfăşurat timp de 30 de ani. O valoare crescută a colesterolului din sânge la vârsta de 40 de ani creşte riscul dezvoltării maladiei Alzheimer. Concluzia aparţine cercetătorilor de la Universitatea Kupio (Finlanda) şi de la Institutul Kaiser Permanente (USA). Specialiştii au publicat în revista „Dementia&Geriatric Cognitive Disorders” un studiu care atenţionează asupra legăturii dintre valorile mărite ale colesterolemiei şi riscul crescut de apariţie a unei ­boli neurodegenerative.

Specialiştii din cele două ţări au ţinut sub observaţie un grup de 9.844 de persoane, cu vârste cuprinse între 40 şi 45 de ani şi recrutate pentru studiu între anii 1964 şi 1973. Din acest grup, 469 de persoane au fost afectate de maladia Alzheimer începând cu anul 1994, iar 127 dintre acestea, de diverse forme de demenţă vasculară.

În urma analizării datelor obţinute în toţi anii în care cei aflaţi în lot au fost monitorizaţi s-a ajuns la concluzia că cei care au în jurul vârstei de 40 de ani o valoare crescută a colesterolemiei (peste 240 de miligrame colesterol total la un decilitru de sânge) au un risc crescut cu 66% să se îmbolnăvească în decursul restului vieţii lor de Alzheimer, spre deosebire de cei cu valori normale ale colesterolului sangvin. Ceea ce este însă alarmant, atrage atenţia studiul, este faptul că şi valorile moderat crescute faţă de normal (între 200 şi 240mg/dl) cresc riscul de Alzheimer cu 52%.

Bun pentru inimă, bun şi pentru creier

Rachel Whitmer, cercetător la institutul californian Kaiser Permanente, este de părere că „dacă ştim că aproape 100 de milioane de americani au colesterolul crescut este o ştire alarmantă. Vestea cea bună este însă aceea că ştim ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 3 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 8 minute
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum o ora
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum o ora
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 2 ore
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 59 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 7 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 5 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°