Alături de celebrul său vin roşu, regiunea franceză Bordeaux mai are un produs demn de masa unui rege: stridiile de Arcachon. De acum 1.700 de ani, când au fost pomenite prima dată depoetul Ausone, până în timpurile noastre, ele au încântat prin gustul lor deosebit, „atât de agreabil şi atât de delicat încât ai crede că respiri violete".
Piaf, Bécaud, Brassens... Cele trei nume mari ale scenei muzicale franceze au în comun pasiunea pentru... stridiile de Arcachon. Cei trei şansonetişti au avut de mai multe ori spectacole la Cazinoul de pe plajă, iar stridiile bordeleze - o credem sau nu - au avut „rolul" lor în succesul concertelor.
Se spune că, asemenea personajelor lui Rabelais, fiecare dintre cei trei mânca la o singură masă cel puţin zece duzini din aceste delicate moluşte. Şi nici nu ar fi fost chiar aşa o cantitate mare, dacă e să dăm crezare mărturiilor mai vechi ale lui Brillat-Savarin, care povestea că „odinioară orice festin începea în mod obişnuit cu stridii şi se găsea întotdeauna un număr de convivi care nu se ridicau de la masă până nu dădeau gata «une grosse» (douăsprezece duzini)", amintind de un grefier al tribunalului din Versailles, care „a sorbit la o singură masă treizeci şi două de duzini de stridii de Arcachon, istorie care merită să fie ţinută minte".
Asta ar însemna cam 384 de bucăţi... Hmmm! Nici Gargantua şi Pantagruel ai deja citatului Rabelais nu ar face faţă!
Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului!
Ca să mai aflăm câte ceva despre minunatele stridii - care, în Bordeaux, în ceea ce priveşte celebritatea, fac o adevărată concurenţă vinului roşu ca sângele - ar trebui să cităm, probabil, dintr-o scrisoare din veacul al IV-lea (când Galia încă nu devenise Franţa de azi), epistolă pe care poetul antic Ausone a trimis-o celui care avea să devină Sfântul Paulin. El le aminteşte,
