Dacă etapa trecută Dinamo a învins in extremis Unirea Urziceni, „câinii“ au pierdut acum, la fel, în faţa Mediaşului şi au stârnit furia conducerii, care-i ameninţă din nou. Echipa lui Dario Bonetti continuă traseul sinuos pe care îl are în această toamnă. În ultimul timp însă, lucrurile s-au schimbat. „Câinii“ bat acasă şi pierd în deplasare. Dinamo a început mai curajos decât a făcut-o la ultima vizită la Mediaş, atunci când numai mâna lui Moţi a salvat-o de la o înfrângere, şi a dominat prima parte a meciului. Claudiu Niculescu şi Andrei Cristea au fost cei mai periculoşi fotbalişti pentru poarta lui Buctha, dar niciuna dintre acţiunile dinamoviştilor n-a fost îndeajuns de periculoasă pentru ca mingea să intre în poarta gazdelor.
De partea cealaltă, Mediaşul a jucat timid şi fără forţă în atac, acolo unde Bud s-a „stins” repede, iar Pârvulescu şi Munteanu au fost blocaţi de Moţi şi de Scarlatache. Bonetti a forţat după pauză şi a renunţat la lentul Claudiu Niculescu în detrimentul tânărului Alexe, însă prima ocazie i-a aparţinut lui Eric, care l-a întins serios pe Dolha cu un şut în diagonală.
Dinamo a avut şansa golului prin Andrei Cristea, dar şutul acestuia din 5 metri a fost respins cu piciorul de portarul medieşenilor. „Câinii” au încasat-o când se aşteptau mai puţin, adică în finalul meciului. Hoban l-a avertizat pe Dolha cu un şut periculos, iar în ultimul minut de joc Eric a reluat în plasă de la marginea careului mare, un balon respins greşit de către Dolha.
Moţi a fost eliminat după meci
Gabriel Tamaş a acuzat o răceală în ziua meciului, iar Bonetti a hotărât să-l menajeze. În locul lui a intrat Cosmin Moţi, care a văzut cartonaşul roşu din partea lui Kovacs după finalul partidei. Jucătorul de 25 de ani l-a înjurat pe centralul din Carei, nemulţumit fiind de deciziile pe care acesta le-a luat dup