Deşi foarte mulţi nu ştiu, curtea interioară a Colegiului Naţional Mihai Eminescu adăposteşte şi acum fragmente dintr-o bazilică paleo-creştină veche de 1.700 de ani despre care se spune că ar fi fost EpiscopiaTomisului. Descoperirea a fost făcută de fostul director al instituţiei de învăţământ, Romulus Popa Bran. În aripa veche din curtea liceului există două uşi ferecate în spatele cărora sunt nouă trepte care duc spre o criptă. Aceasta cuprinde trei încăperi, construite pentru a fi morminte ale martirilor. Tavanul este boltit, pereţii laterali sunt pictaţi cu figuri geometrice şi motive florale în chenare mai mici sau mai mari.
Istoricul Virgil Lungu spune că aici au fost descoperite numai fragmente din zidurile de răsărit, iar în partea centrală un culoar cu nouă scări ce conduc către o criptă, aflată la 2,50 metri sub pardoseală. Istoricii spun că această bazilică ar fi fost la sfârşitul secolului IV reşedinţa Episcopiei Tomisului.
Ultima conservare a fost făcută acum 15 ani
Nu este singura bazilică descoperită, în Dobrogea fiind scoase până acum la suprafaţă şapte bazilici. La momentul actual, această criptă decorativă se află în conservare. Ultimele măsuri de conservare a picturilor de pe pereţi au fost luate în anul 1994 de către o echipă venită din Franţa. „Aceasta a fost ultima intervenţie.
Monumentul ar trebui restaurat sau scos la vedere de Ministerul Culturii, însă, în ziua de azi mă îndoiesc că s-ar găsi asemenea resurse financiare“, spune istoricul Virgil Lungu.
Luând în considerare importanţa acestui lăcaş de cult, conducerea instituţiei de învăţământ ar dori să consolideze şi să transforme acest loc într-un fel de complex expoziţional, însă pentru aceasta este nevoie de bani. Din păcate, trecerea timpului şi-a pus amprenta asupra vestigiului.
Din frescele interioare nu a