Cocotele sunt nemulţumite de legalizarea prostituţiei deoarece nu vor să cotizeze impozite la stat. Tot ele spun că preferă să plătescă amenzi săptămânale decât să umple buzunarul politicienilor. Damele de companie vor libertatea pe acare au avut-o până acum şi nu să li se îngrădească aşa zisa „meserie”.
Practică sexul comercial de la 19 ani
Sexi Florica de 35 ani, cum este cunoscută printre colegele de breaslă, practică prostituţia de la 19 ani.
„Am avut o viaţă grea, iar sărăcia m-a împins să mă apuc de sexul comercial. Până la vârsta de 18 ani am crescut la o casă de copii. După ce am părăsit centrul de plasament, am început să intru în contact cu mai multe fete ce practicau prostituţia de ani de zile. Treptat m-am apucat şi eu de această meserie”, a povestit Florica.
Tot ea spune că din prostituţie câştigă binişor, însă depinde de cele mai multe ori de clienţii cu care intră în contact.
„Nu o dată mi s-a întâmplat să fiu bătută şi să nu primesc nimic în schimbul prestaţiilor mele. Chiar dacă clientul pare serios la prima vedere, liniştit te poţi aştepta la o mare ţeapă din partea lui. Am luni în care ajung şi la 3.000 de lei însă în zilele proaste abia că fac 15 lei pe noapte sau chiar nimic”, a adăugat femeia.
Nu şi-au găsit locuri de muncă serioase
Colegele Floricăi se arată la fel de revoltate de când au aflat că statul român vrea să legalizeze această meserie. Ele spun că nu practică prostituţia pentru o carte de muncă ori vechime la pensie, ci tocmai pentru că nu au avut ocazia să se angajeze legal la o firmă serioasă.
„Dacă îmi doream carte de muncă sau vechime la pensie, mă dădeam peste cap şi îmi găseam un loc de muncă serios. Dar, în condiţiile în care nu am reuşit să mă angajez nicăeri, ce era să fac? Să mor în stradă de foame? Am ales prostituţ