Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tininho parca maşini la discoteca lui Figo

Publicat in Adevarul, duminică 27 septembrie 2009 · ·

Înainte de a ajunge la Steaua, de unde urmează să fie dat afară, fundaşul portughez a lucrat pentru fostul internaţional lusitan.După un an de stat pe tuşă şi numai 15 meciuri bifate în 18 luni, Miguel Tininho simţea că a dat lovitura în vară, când a semnat cu Steaua. Poreclit „Titi“ de colegii săi şi „Rebutinho“ în lumea fotbalului, modestul Tininho n-a rezistat însă decât două luni în Ghencea, fiindu-i greu să se impună chiar şi la Steaua II. Comparat cu Roberto Carlos şi Álvaro Pereira la sosirea sa, fundaşul s-a dovedit a fi de fapt o “ţeapă” de proporţii. “Adevărul” vă prezintă, în premieră, povestea şocantă a fotbalistului care nu a bifat până acum decât cinci minute în tricoul roş-albaştrilor.

A fost achiziţionat de pe un DVD

Între 2 februarie 2008 şi 14 ianuarie 2009, Tininho n-a jucat nici măcar un minut. Până în iunie 2008 era doar o eternă rezervă la Barnsley, iar în vară nu a reuşit să-şi găsească niciun angajament.

Disperat, pentru că nu mai avea bani nici de mâncare, el a apelat la vărul său, care era angajat la o discotecă din Lisabona patronată de Luis Figo, căruia i-a cerut să-i găsească o slujbă. Singurul post disponibil a fost acela de “parking boy”, aşa că Tininho a ajuns să parcheze maşinile clienţilor care călcau pragul luxoasei discoteci!

Înaintea sezonului actual, după un retur la Belenenses, Tininho a ajuns iarăşi în postura ingrată de fotbalist fără echipă. De această dată, salvarea a venit de la “Mache” Ianuli, bun prieten cu impresarul fotbalistului de 29 de ani, Ulisses Santos. Acesta a văzut un DVD cu jucătorul şi a rămas profund impresionat de calităţile lui, drept pentru care i-a oferit 120.000 de euro pentru un an de contract.

Bibişkov i-a păcălit şi el pe stelişti

Krum Bibişkov, cel de-al doilea jucător care va fi dat afară de la Steaua, a reuşit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristi Danileț, mesaj despre justiția din România, după victoria lui Nicușor Dan în alegeri

HotNews acum 43 minute
Fostul judecător Cristi Dănileţ, militant pentru educaţia juridică a cetăţenilor, independenţa justiţiei şi responsabilitate publică, a transmis, în noaptea de duminică spre luni, un mesaj în care afirmă că, după rezultatul alegerilor, „justiţia int

Joe Biden a fost diagnosticat cu „o formă agresivă” de cancer la prostată / Anunțul fostului președinte

HotNews acum 4 ore
Fostul președinte american Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer de prostată cu metastaze la nivelul oaselor, iar el și familia sa analizează opțiunile de tratament, a anunțat duminică biroul său într-o declarație, potrivit Reuters. „Săptămâna tre

Reacția Rusiei după scrutinul prezidențial din România. Maria Zaharova: „În primul rând, v-aş ruga să nu numiţi asta alegeri”

HotNews acum 5 ore
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins orice insinuări că există posibilitatea unui amestec al Federației Ruse în alegerile prezidențiale din România, scrie agenţia oficială rusă TASS. Postarea de pe Telegram

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – George Simion a pierdut 13 judeţe între primul şi al doilea tur de scrutin

News.ro acum 3 ore
Candidatul AUR, George Simion, care a câştigat alegerile din 4 mai în 36 de judeţe, conduce în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale doar în 23 de judeţe. Per total, el are, la ora transmiterii acestei ştiri, mai puţin cu peste 880.000 de

Nicușor Dan: „România va avea un nou președinte/ Întregul nostru respect pentru cei care au avut altă opțiune azi sau în turul I!”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele ales a transmis un mesaj şi pentru cei care au pierdut. „Întregul nostru respect pentru cei care au avut o altă opţiune azi şi pentru cei care au avut o altă opţiune în turul întâi”, a spus el. „România va avea un nou preşedinte, dar pr

UPDATE - Galaţi: Incendiu la anvelope, în localitatea Şendreni/ S-a emis mesaj RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum/ Incendiul, stins/ Focul ar fi fost provocat intenţionat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a intervenit, duminică seară, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit în localitatea gălăţeană Şendreni. Focul a cuprins aproximativ 500 de anvelope şi se manifestă generalizat. Autorităţile a

Stegarul Dac și-a tăiat brățara electronică și s-a urcat pe o schelă, la Piața Universității, în ziua alegerilor prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut în spațiul public ca „Stegarul Dac”, s-a suit duminică pe o schelă montată pe o instituție din centrul Capitalei, în zona Pieței Universității, după ce și-ar fi tăiat brățara electronică montată de polițiști, i

Ursula von der Leyen laudă votul românilor: „Au ales promisiunea unei Românii deschise, prospere, într-o Europă puternică” / Ce i-au transmis lui Nicușor Dan alți lideri europeni

HotNews acum 11 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria sa în alegerile prezidențiale din România, remarcând faptul că poporul român s-a prezentat „masiv la urne” la scrutinul de duminică. „Cele mai calde fel

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 - Raed Arafat: Am ales continuitatea şi viitorul în familia Europeană şi Euro-Atlantică/ Ne aşteaptă multă muncă să facem din România ce visăm să fie

News.ro acum 3 ore
Şeful DSU, Raed Arafat, a transmis, în noaptea de duminică spre luni, un mesaj de felicitare în urma votului de duminică. El a subliniat că românii au ales continuitatea şi viitorul în familia europeană şi Nord-Atlantică. ”Bravo România! Bravo Român

Nicușor Dan anunță că va chema partidele la discuții „chiar de mâine”, pentru noul guvern / Despre varianta Bolojan premier: „Nu pot să promit acum”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan, candidatul care conduce cu 54% după ce au fost numărate mai bine de 90% din voturile exprimate la scrutinul de duminică, a afirmat că încă de luni intenționează să înceapă „discuții informale” pentru formarea noului guvern și că își dor

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

9°/22°
mie.

12°/22°
joi

13°/26°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/19°
mar.

7°/17°
mie.

9°/23°
joi

12°/25°
Constanta
acum

lun.

8°/22°
mar.

10°/20°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/13°
mar.

6°/15°
mie.

8°/19°
joi

9°/21°
Timisoara
acum

11°
lun.

10°/18°
mar.

8°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/24°