Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decid luni dacă vor opri protestul

Publicat in Adevarul, duminică 27 septembrie 2009 ·

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) se întrunesc, luni, în Adunarea Generală, pentru a decide dacă opresc protestul, după ce anterior au anunţat că vor participa la desemnarea magistraţilor pentru Biroul Electoral Central (BEC).

Tot luni, are loc Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Bucureşti, pentru a decide asupra eventualităţii suspendării protestelor, aşa cum a recomandat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în 17 septembrie.

Şi judecătorii Tribunalului Sibiu vor decide luni, dacă suspendă protestul.

Într-o scrisoare deschisă din 23 septembrie, preşedintele CSM, Virgil Andreieş, a anunţat că luni, la ora 12.00, "ori la oricare altă dată" agreată, ar avea loc o întâlnire între reprezentanţii puterii judecătoreşti şi Executiv, "reînnoind invitaţia" către preşedintele Traian Băsescu de a media conflictul între cele două puteri. Pentru luni, niciuna dintre cele puteri nu avea cunoştinţă de organizarea unei astfel de întâlniri.

Reprezentanţii magistraţilor şi cei ai politicienilor au semnat, joi, 24 septembrie, principiile Pactului pentru Justiţie, după includerea unor amendamente.

Singurii care nu au semnat documentul au fost secretarul de stat Gabriel Tănăsescu, din partea Ministerului Justiţiei, şi Mircea Toader, liderul grupului parlamentar PDL.

Acesta din urmă a făcut, totuşi, o menţiune, pe document, specificând "a participat la dezbateri fără să-şi asume prevederile acestui document", moment în care reprezentantul PNL, Eugen Nicolăescu, a exclamat "El e mai meticulos de când cu flota!", referindu-se la cariera navală a politicianului.

În cadrul dezbaterilor din 24 septembrie, reprezentanţii magstraţiilor şi ai grupurilor parlamentare au discutat pe tema celor cinci axe din principiile Pactului pentru Justiţie, aducând mai multe amendamente documentului. Cele mai numeroase se referă la f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°