Zeci de sortimente de pâine din toată ţara au fost aduse în Parcul Naţional din Capitală, la cea de-a opta ediţie a Târgului de Pâine, care a început ieri-dimineaţă. CITEŞTE ŞI
Braşov: Virginia Ardelean face pâine pe vatră de când era doar o copilă
Principala atracţie a fost demonstraţia făcută de câţiva brutari din Slatina şi din Hunedoara care au frământat aluatul şi apoi l-au pus la copt în faţa bucureştenilor. „Am adus cu noi câteva «ţesturi». Expoziţia noastră se numeşte Drumul Pâinii şi dorim să prezentăm astfel toate obiceiurile Olteniei“, a spus Rada Ilie, etnograf din Slatina.
Produse de calitate, preţuri mici
Preţurile produselor de panificaţie variază între 2 lei şi 10 lei, în funcţie de mărime sau de formă. „Am adus pâine cu cartofi care costă 2,5 lei, pâine Poiana la 3,5 lei, pâine cu seminţe la 3 lei. Cozonacii costă 12 lei“, a spus Suzana Săcuiu, din Braşov.
Turta dulce şi prăjiturile au preţuri cuprinse între 2 lei şi 8 lei, mierea ecologică costă 10 lei borcanul, iar un litru de ţuică de prună este 65 de lei. Bucureştenii mai pot merge şi astăzi la târg, deschis între orele 11.00 şi 18.00.