Singura mângâiere care i-a mai rămas bătrânei sunt pisicile sale pe care le îngrijeşte în fiecare zi cu multă dragoste şi care îi înfrumuseţează clipele în care este singură şi tristă.

A avut o viaţă nu tocmai uşoară, provenind dintr-o familie modestă cu mai mulţi copii. „La 16 ani am plecat de acasă şi am venit la oraş, în Râmnic, la naşii mei care au avut grijă de mine pentru o perioadă. Atunci l-am cunoscut şi pe primul meu soţ, contabil, care provenea dintr-o famile înstărită. Bineânţeles că mama lui nu a fost de acord ca el să se căsătorească cu mine, o fată săracă, dar ulterior nu a mai avut ce să facă, pentru că băiatul ei mă iubea foarte mult”, şi-a început povestea tanti Ioana.

Plimbări cu trăsura la promenadă

Aşa au început cei mai frumoşi ani din viaţa bătrânei. „Aveam în permanenţă o maşină în faţa casei şi mergema împreună cu soacra mea la cumpărături în oraş. Sâmbăta şi duminica mă plimbam împreună cu soţul meu cu trăsura pe bulevard... Aşa era atunci, toată lumea ieşea la promenadă în centrul oraşului, unii cu maşina, alţii cu trăsura sau pe picioare. Erau nişte vremuri foarte frumoase”, îşi continuă povestea mamaia Ioana. După numai câţiva ani, fericirea s-a destrămat, o dată cu moartea soţului ei care s-a stins din viaţă, răpus de o cumplită boală. „Am rămas văduvă la numai 26 de ani, cu un copil mic pe care trebuia să îl cresc. Am muncit foarte mult, m-am angajat ca ospătar şi ajutor de bucătar la o cantină militară şi apoi la Cooperaţie, de unde am şi ieşit la pensie pe caz de boală”, îşi aminteşte bătrâna.

Deşi are o pensie mică, îşi răsfaţă pisicile cu bunătăţi

În ciuda dificultăţilor materiale sau a supărărilor, femeia nu a uitat niciodată de pasiunea sa pentru necuvântătoare. „Sunt oameni care râd de mine când mă văd aici în faţa blocului cum le aduc de mâncare. Sunt zile când poat