Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu, fluierat la scenă deschisă în Livorno-Fiorentina 0-1 (VIDEO)

Publicat in Adevarul, duminică 27 septembrie 2009 ·

Internaţionalul român Adrian Mutu a fost titular în partida pe care AC Fiorentina a câştigat-o, sâmbătă, în deplasare, scor 1-0, cu Livorno, în etapa a 6-a din Seria A. El a fost schimbat într-un cor de fluierături cu Jovetici, iar muntenegreanul a adus cele trei puncte echipei viola.

"Briliantul" şi-a creat mai multe ocazii, însă nu a reuşit să înscrie, iar în minutul 39 a primit un cartonaş galben. "Mutu a ieşit în evidenţă doar în momentul în care a primit cartonaş galben sau atunci când a fost schimbat. Prandelli ţine însă în continuare la el şi speră să-i refacă moralul, după amenda primită de la Chelsea. Pe faţa românului s-a văzut o tristeţe clară în momentul în care a primit fluierăturile publicului", scrie violanews.com, care îi acordă fotbalistului nostru nota 5,5.

Mutu a fost înlocuit în minutul 71 cu Jovetic, acesta din urmă reuşind să înscrie unicul gol al meciului, în minutul 76 din penalty.

În urma victoriei, Fiorentina a urcat pe locul 4 în clasamentul din Serie A, cu 13 puncte, la numai două distanţă de liderul Sampdoria.

Prandelli: "Mutu este într-o creştere de formă"

Cesare Prandelli nu uită de meciurile senzaţionale făcute de jucătorul român în ultimii trei ani pentru Fiorentina şi merge în continuare pe mâna lui. "Mutu este într-o creştere de formă. Încet încet, ar putea deveni acel fotbalist care ne-a adus atâtea bucurii în ultima perioadă. Pe viitor mi-aş dori să îi am în primul 11, atât pe Adrian, cât şi pe Jovetici", spune italianul.

Vezi rezumatul meciului:

Vezi clasamentul Seriei A Ieri, s-au jucat în Italia doar două partide: Livorno-Fiorentina 0-1 şi Sampdoria-Inter 1-0

Astăzi vor avea loc începând de la 16:00, următoarele meciuri:

Chievo - AtalantaJuventus - BolognaLazio - PalermoNapoli - SienaParma - CagliariUdinese - GenoaMilan - Bari (21:45)

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 5 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 7 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 10 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 5 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 12 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 10 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°