Revolta lui Octav Cozmanca impotriva starii de fapt din PSD, apelul sau intru proteguirea valorilor-cheie ale stangii fac parte dintr-un lung sir de diversiuni lansate inaintea debutului oficial al principalului sezon electoral din 2009. Aerul freamata de tunetul copitelor si de urletele magarilor avizi sa mai incalece o data iapa Romania – imbatranita, dar inca plina de gratie – inainte ca fecunditatea ei sa devina de domeniul trecutului. Poftele, dar si ostilitatea fata de ceilalti rivali sunt lesne identificabile, zilele acestea, in sunetele animalelor pregatite de monta.
Zgomotul emis de Octav Cozmanca a atras, ce-i drept, atentia publica, desi este bine stiut ca acest batraior cal de razboi nu se va plasa nicicand in fruntea unei insurectii veritabile. In scrisoarea sa deschisa adresata electoratului PSD, Cozmanca descrie un partid complet desprins de radacinile sale socialiste ca urmare a masinatiunilor unui intrigant plimbat pe la Washington si Bruxelles, un individ care pe vremuri reusise sa manance chiar mai putin salam cu soia decat Ion Ratiu.
In viziunea lui Cozmanca, Mircea Geoana a impus partidului – dedicat, cel putin teoretic, candizilor muncitori si tarani – prezenta unui aventurier cinic de talia lui Cozmin Gusa, personaj care ii confera, prin comparatie, pana si lui Nicu Ceausescu o aura de rectitudine. Geoana se mai face vinovat de a fi gasit loc in partid si pentru campionul capitalismului de tip occidental, Andrei Postelnicu, cel care in 1995 pleca din tara ocarand de zor "realizarile" PSD si care pare a fi decis acum ca inca mai poate profita de pe urma activitatilor nationale ale, chipurile, unicei forte politice serioase din tara.
Cel mai profund dispret al scribului ii este rezervat agitatorului provenit din mahalalele sudice ale Capitalei, Marian Vanghelie – despre talentele caruia Mircea Geoana continua sa spere
