A&D Pharma a anunţat că negociază preluarea unor companii cu activităţi în domeniile de marketing, vânzări, import şi distribuţie de medicamente din ţările din regiune. Potrivit unui comunicat al companiei trimis luni bursei de la Londra, A&D Pharma vizează companii din ţări ca Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia. Astfel, grupul farmaceutic este interesat de preluarea Arishop Pharma AD şi subsidiarele din Bulgaria, Ozone Laboratories şi Ozone Laboratories S
A&D Pharma a anunţat că negociază preluarea unor companii cu activităţi în domeniile de marketing, vânzări, import şi distribuţie de medicamente din ţările din regiune.
Potrivit unui comunicat al companiei trimis luni bursei de la Londra, A&D Pharma vizează companii din ţări ca Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia.
Astfel, grupul farmaceutic este interesat de preluarea Arishop Pharma AD şi subsidiarele din Bulgaria, Ozone Laboratories şi Ozone Laboratories Services din Polonia, Ozone Laboratories Magyarorszag din Ungaria, Ozone Laboratories din Slovacia şi Ozone Laboratories din Cehia.
Potrivi comunicatului, toate firmele vizate sunt relaţionate cu A&D Pharma, având o parte dintre acţionari comuni.
Achiziţia celor companiilor urmează să fie aprobată de managementul grupului şi de consorţiul format din băncile care au refinanţat creditul de 100 milioane de euro al A&D Pharma.
"A&D Pharma intenţionează să realizeze aceste achiziţii pentru a accelera extinderea în afara România. Prin aceste achiziţii, A&D Pharma va face un pas înainte în strategia sa de consolidare a poziţiei sale ca una din cele mai mari companii farmaceutice integrate din Europa Centrală şi de Est", a declarat preşedintele grupului, Robert Popescu.
A&D Pharma este o companie de tip holding, înregistrată în Olanda, care deţine cea mai mare parte a activităţilor în România.