Firma americana Cataphora a inventat programul care spioneaza cu adevarat angajatii, analizand e-mail-urile pe care acestia le trimit, telefoanele pe care le dau si documentele pe care le scriu.
Prin intermediul programului, se poate vedea cum functioneaza un birou, cine vorbeste despre cine, care sunt persoanele interesate de job si care pierd vremea, relateaza CNN.
De exemplu, daca cineva schimba brusc limba in timpul unei convorbiri sau intr-un e-mail, este un semn clar ca vorbeste despre un lucru pe care vrea sa-l tina secret. Iar, daca o persoana foloseste doar litere mari, inseamna ca emotiile sale sunt la nivel maxim (literele mari sunt, de cele mai multe ori, considerate "tipat" in mediul online).
"Putem sa spunem cine este persoana consultata in diverse probleme de catre colegi si pe ce subiecte si cine ia deciziile. De asemenea, putem afla ce cred angajatii, cu adevarat, despre manageri si despre alte subiecte, intrebari la care nu ar raspunde sincer in cazul chestionarelor normale", a spus Elizabeth Charnock, director al Cataphora.
Totusi, realizatorii programului sustin ca scopul unui astfel de program nu este, pur si simplu, sa spioneze angajatii, ci sa analizeze cum functioneaza o organizatie la fiecare nivel, pentru a eficientiza activitatea.
"Nu ne pasa de activitatile normale pe care oamenii la fac la serviciu, cum ar fi trimiterea de e-mail-uri catre prieteni sau vizionarea de videoclipuri pe YouTube. Productivitatea reprezinta valoarea adaugata pe care o produce pentru angajator. Daca, de exemplu, iti vin niste idei geniale in timp ce privesti YouTube, cu atat mai bine", a spus Charnock.
Firma americana Cataphora a inventat programul care spioneaza cu adevarat angajatii, analizand e-mail-urile pe care acestia le trimit, telefoanele pe care le dau si documentele pe care le