România şi Bulgaria se clasează pe ultimele locuri într-un top european al spaţiilor comerciale de tip outlet şi sunt pieţe cu potenţial de creştere în condiţiile în care bugetele de cumpărături au scăzut şi vânzările slabe lasă retailerii cu marfa pe stoc, se arată în cel mai recent studiu de piaţă al Colliers International.Cele mai multe outlet-uri la nivel european se găsesc în Marea Britanie, respectiv 45 de centre, care totalizează 572.000 mp închiriabili. Dintre
România şi Bulgaria se clasează pe ultimele locuri într-un top european al spaţiilor comerciale de tip outlet şi sunt pieţe cu potenţial de creştere în condiţiile în care bugetele de cumpărături au scăzut şi vânzările slabe lasă retailerii cu marfa pe stoc, se arată în cel mai recent studiu de piaţă al Colliers International.
Cele mai multe outlet-uri la nivel european se găsesc în Marea Britanie, respectiv 45 de centre, care totalizează 572.000 mp închiriabili. Dintre ţările est-europene, Polonia este cea mai atractivă pentru astfel de dezvoltări de retail, cu şase outlet-uri care însumează 57.000 mp închiriabili. Cehii au deschise centre cu o suprafaţă totală de 40.000 mp, în timp ce în Ungaria s-au deschis două astfel de centre comerciale la Budapesta care au în total 35.000 mp.
În România funcţionează un singur astfel de centru, Fashion House Outlet Center, localizat în Bucureşti, care are o suprafaţă de 16.000 mp. Pe ultimul loc se situează Bulgaria, cu o suprafaţă 12.600 mp.
„Oamenii interesaţi de modă caută astfel de magazine mai mult ca în anii trecuţi, deoarece bugetele lor au scăzut. Pe de altă parte, retailerii au mai multă marfă pentru outlet-uri din cauza vânzărilor slabe şi sunt interesaţi de astfel de centre comerciale. În România avem nevoie de o infrastructură bună între oraşe şi de o dezvoltare turistică în vederea creării unor locaţ