Borcea vorbeşte de o coaliţie îndreptată împotriva clubului său. La Mediaş a acuzat o discuţie dinaintea meciului a lui Abrudan cu Horoba şi cu arbitrul Kovacs
În afara tiradei îndreptate împotriva arbitrului Istvan Kovacs, cerînd la un moment dat chiar excluderea acestuia din arbitraj, Cristi Borcea a acuzat un complot împotriva lui Dinamo. Şeful "cîinilor" şi-a pornit atacurile bazîndu-se şi pe imagini, şi pe fotografii ce-i înfăţişează pe vicepreşedintele FRF, Patriţiu Abrudan, supervizor al partidei, stînd de vorbă, pe gazon, înainte de meci, cu oficialii medieşeni şi cu arbitrul Kovacs.
Acuzaţii
Borcea a luat foc: "Ce-au vrut să arate? Că e de-al casei?! Este incredibil, inadmisibil, nu se poate ca înaintea unui meci vicepreşedintele Federaţiei să stea la taclale, zîmbitor, cu arbitrul şi cu oficialii unei echipe, şi ei zîmbitori. Dacă aş fi făcut şi eu la fel cu Dumitru Dragomir sau cu Mircea Sandu şi cu arbitrul, cum s-ar fi interpretat?! Îmi săreau toţi în cap".
Apărare
Patriţiu Abrudan era mirat-amuzat ieri, apoi s-a înfuriat de situaţie: "Am fost supervizorul meciului, am stat de vorbă cu oamenii ăia, dar chestii de genul: «Bună ziua!», «Ce faceţi?», «Să vedem ce bannere sînt», «Să nu se mai înjure» etc. Trebuia să vină Dumitru Dragomir supervizor, dar a avut o problemă şi-am venit eu. Am stat lîngă Horoba şi în tribună o perioadă, aşa a fost şi la meciul Mediaşului cu Steaua, cînd Gazul a pierdut. Dar am vorbit şi cu Borcea la pauză vizavi de penalty-ul solicitat la Torje. Prea cade imediat dinamovistul...".
Oficialul federal a dezvăluit apoi: "Arbitrilor le-am spus şi puteţi verifica: «Să vă străduiţi să greşiţi cît mai puţin, dacă se poate deloc! Noroc!». Atît. S-a ajuns la boala suspiciunii! Dacă am zis altceva, sînt de acord să-mi dau demisia. Şi-aşa m-am săturat de toată nebunia asta".