Principala funcţie a unui sistem financiar este asigurarea distribuţiei eficiente a resurselor disponibile în economie, prin facilitarea interacţiunii dintre subiecţii economici (inclusiv persoanele fizice şi gospodăriile) care fac economii şi agenţii economici care au nevoie de finanţare. Exprimată sintetic, interacţiunea dintre agenţii economici cu resurse financiare excedentare şi cei cu deficit se realizează în mod tradiţional prin două modalităti: cu ajutorul intermediari

Principala funcţie a unui sistem financiar este asigurarea distribuţiei eficiente a resurselor disponibile în economie, prin facilitarea interacţiunii dintre subiecţii economici (inclusiv persoanele fizice şi gospodăriile) care fac economii şi agenţii economici care au nevoie de finanţare. Exprimată sintetic, interacţiunea dintre agenţii economici cu resurse financiare excedentare şi cei cu deficit se realizează în mod tradiţional prin două modalităti: cu ajutorul intermediarilor financiari (bănci), care mobilizează resurse de la primii şi le orientează către ceilalţi prin acordarea de credite, şi prin intermediul pieţei de capital, caz în care companiile mobilizează direct de la sursă resursele financiare, oferind titluri de valoare pe baza unui prospect de emisiune.

Într-o economie de piaţă funcţională, firmele au nevoie să menţină un echilibru între finanţarea din surse proprii şi din resurse atrase, între datoriile bancare contractate şi valoarea titlurilor emise. Este aşadar logic ca mecanismele de finanţare bancară şi cele specifice pieţei de capital să nu se excludă, ci să coexiste, chiar dacă de cele mai multe ori condiţiile istorice şi culturale au impus prevalenţa unui mecanism în faţa celuilalt. Propensiunea companiilor dintr-o anumită ţară către un anumit tip de finanţare este influenţată de foarte mulţi factori, dintre care poate cei mai importanţi transpar din obs