Campania demarată de „Adevărul de Seară” pentru un Arad fără „milogi” are ecou în rândurile autorităţilor locale. Poliţia Comunitară a dat tonul unei acţiuni ample, ce vizează diminuarea fenomenului cerşetoriei de pe străzile oraşului. Arădenii s-au săturat să fie acostaţi la tot pasul şi spun că vor urmări cu atenţie mişcările poliţiştilor. „Era cazul să se treacă la măsuri concrete. Săptămâna trecută, n-a fost zi în care să nu fiu abordat de câte un milog. Poate lumea nu-şi dă seama, dar reprezintă un pericol mare, mai ales când se plimbă prin intersecţii. Dacă loveşti pe unul din greşeală, intri la puşcărie”, a avertizat arădeanul Gabi Tamaş.
Planul poliţiştilor pleacă de la o patrulă motorizată, care va verifica la intervale aleatorii „vadurile” cerşetorilor. Principalele arii vizate sunt Podgoria, Teatrul, Catedrala Ortodoxă Nouă, Catedrala Catolică, dar şi intersecţiile semaforizate. „E vorba de locurile considerate surse de câştig de către cei care mizează pe mila trecătorilor”, a precizat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad, anunţând că arădenii pot reclama problemele la un nou număr de telefon, 939.
Razie în cuibul cerşetorilor
Primele acţiuni au avut deja loc, oamenii legii distrugând două „cuiburi”, aşa cum li se spune locurilor frecventate de cerşetori. E vorba de viaductul Grădişte, situat imediat în apropierea Gării şi de zona chioşcurilor alimentare de lângă Spitalul Judeţean. „E bine că a început această acţiune, dar mă tem că nu va fi de ajuns. Există pericolul permanent ca ei (n.r. cerşetorii) să revină, după o perioadă de linişte. Cred că soluţia pentru eradicarea fenomenului o reprezintă programele sociale, prin care aceştia să fie integraţi, sub o formă sau alta. Din moment ce nu contribuie cu nimic la bunul mers al societăţii, ar trebui să fie puşi să presteze munci în folosul comunităţii”, a opin