Jocurile Francofoniei, manifestare deopotrivă sportivă şi culturală, se desfăşoară începând de luni în capitala Libanului, Beirut, cu participarea a 3.000 de sportivi şi artişti, din 44 de ţări, inclusiv din România, care se vor întrece şi vor sărbători până pe 6 octombrie. În programul sportiv al Jocurilor Francofoniei sunt înscrise 6 discipline - atletism, judo, baschet feminin, fotbal, box şi tenis de masă, voleiul pe plajă fiind sport de demonstraţie.
Disciplinele culturale sunt pictura, fotografia, sculptura, cântul, povestitul, dansul şi literatura.
Ideea fundamentală ese cea a reunirii tineretului din spaţiul francofon, după cum subliniază Mahaman-Lawam Seriba, director al Comitetului internaţional al Jocurilor. Conceptul leagă sportul şi cultura, la fiecare 4 ani, în anii post-olimpici.
Marile vedete sunt absente de la Beirut, pentru că Jocurile atrag în special sportivi-speranţă, care participă practic la prima mare competiţie internaţională.
Turneul de fotbal, rezervat jucătorilor sub 20 de ani, suferă de concurenţa directă a Mondialului acestei categorii de vârstă care are loc în Egipt în aceeaşi perioadă.
"Sunt jucători amatori, nu există niciun ban în joc", precizează Seriba. Sportivii sunt găzduiţi, toţi laolaltă, în căminele noi ale Universităţii din Beirut.
Cheltuielile legate de organizarea Jocurilor Francofoniei sunt 50-80 la sută în sarcina ţării organizatoare. Bugetul competiţiei se apropie de 10 milioane de euro, scrie Agerpres.