Spre mulţumirea bugetarilor, măsurile prevăzute de guvern în Legea de reducere a cheltuielilor nu vor putea fi puse în aplicare de la 1 octombrie, aşa cum era planificat.
Motivul: proiectul a fost atacat, miercurea trecută, de parlamentarii liberali, la Curtea Constituţională a României (CCR).
Concret, sunt amânate temporar: obligaţia bugetarilor de a-şi lua câte zece zile de concediu fără plată, interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dar şi dis ponibilizarea a peste 8.000 de angajaţi prin reorganizarea agenţiilor statului.
Având în vedere faptul că sesizarea liberalilor nu se află încă pe lista şedinţelor programate de CCR pentru săptămâna viitoare, o decizie a Curţii este aşteptată cel mai devreme peste două săptămâni. Asta, în condiţiile în care statul are nevoie urgentă de fonduri la buget.
Liberalii au motivat atacarea actului normativ prin faptul că, din textul acestuia, reiese că guvernul nu ar depinde de avizul CCR, aşa cum ar fi fost normal.
În plus, susţin semnatarii, legea încalcă drepturi constituţionale ale angajaţilor, precum: libertatea de muncă sau remuneraţia echitabilă, nediscriminatorie.