France Telecom a ajuns la un acord cu Apple pentru a comercializa iPhone în Marea Britanie, prin Orange, punând astfel capăt exclusivităţii operatorul O2 (Telefonica), conform BBC. Oficialii Orange au declarat că telefonul va fi disponibil pentru clienţi spre sfârşitul anului, însă, nu au specificat o dată anume şi nu au dat detalii legate de preţ. Orange oferă popularul terminal - vândut în 25 de milioane de exemplare în întreaga lume - în 28 de ţări. O2
France Telecom a ajuns la un acord cu Apple pentru a comercializa iPhone în Marea Britanie, prin Orange, punând astfel capăt exclusivităţii operatorul O2 (Telefonica), conform BBC.
Oficialii Orange au declarat că telefonul va fi disponibil pentru clienţi spre sfârşitul anului, însă, nu au specificat o dată anume şi nu au dat detalii legate de preţ.
Orange oferă popularul terminal - vândut în 25 de milioane de exemplare în întreaga lume - în 28 de ţări. O2 vinde iPhone din anul 2007, iar până în luna februarie a acestui an a vândut un milion de unităţi. Contractul de exclusivitate pe care O2 l-a avut cu Apple a determinat o creştere a vânzărilor în ciuda crizei economice, iar stocul iPhone 3GS a fost epuizat în majoritatea magazinelor operatorului.
O2 va continua să comercializeze iPhone în Marea Britanie, iar din 16 octombrie va include în gama de terminale Palm Pre, considerat „iPhone killer”
SURSA: BBC