Cum se apropie alegerile prezidentiale, evident ca problema Parlamentului se agita din nou, in scopurile populiste bine stiute de-acum. Lumea pune pariuri pe vicleniile presedintelui sau pe viteza de reactie a parlamentarilor, de parca politica de stat in Romania ar fi circ sau joaca ("de-a mata si soarecele"). Fiecare exulta, dupa caz: ba ca uite ce i-a pacalit Basescu pe parlamentari, aducand vorba despre reformarea Parlamentului cand alesii se asteptau mai putin, ba ca nici vorba, n-are decat sa trancaneasca Basescu, fiindca lucrurile nu sunt la cheremul lui. Se confunda, pesemne, dupa obicei, precum in fotbal, eficienta pe terenul de joc cu grimasele si injuriile jucatorilor.
Cu toate acestea, nu este inutil de discutat statutul Legislativului la noi in tara, cu atat mai mult cu cat, chiar in aceste zile, revine in atentie rolul pe care fiecare parlament national din tarile UE il are de jucat la stabilirea legislatiei unionale viitoare. In Evul Mediu si in modernitatea timpurie, Tara Romaneasca si Moldova au functionat politic, mai ales, intr-o dinamica al carei motor era domnitorul, autocrat prin apucaturi si in virtutea legitimarii sale divine. Sfatul boieresc, restrans la un mic numar de mari potentati, se impunea voievozilor mai slabi de inger sau urma obedient cursul impus de cei tari de virtute, ajungandu-se uneori si in situatii de criza solutionate cu palosul. Cadeau ori capete de boieri, ori coroanele se regaseau in tarana. De la o vreme s-a ajuns si ca domnitorii sa fie alesi de sau cu aprobarea starilor sociale din tara, dar pana la urma mecanismele puterii nu s-au schimbat esentialmente, cel din varful piramidei taind si spanzurand.
Lovitura de stat a cuplului politic Cuza-Kogalniceanu, aducatoare de reforme, a fost si baza alunecarii primului voievod al Principatelor Unite inspre un regim al bunului-plac, nu intotdeauna b
